Biroul Electoral de Circumscripţie din localitatea constănţeană Ovidiu a anunţat incompatibilitatea unui preşedinte şi a unui locţiitor de preşedinte de secţie de votare. Asta, după ce, în urmă cu câteva ore, s-a început urmărirea penală in rem, ca urmare a faptului că preşedintele şi locţiitorul de preşedinte al secţiei de votare ar fi oferit, în contextul alegerilor de azi, mai multe buletine de vot decât spune legea către trei alegători. „(Biroul Electoral de Circumscripţie din Ovidiu – n. r.) a solicitat în consecință Autorității Electorale Permanente înlocuirea (celor doi – n. r.), s-a procedat la desemnarea prin tragere la sorți computerizată a noului președinte, respectiv locțiitor și va avea loc la nivelul secției electorale în cauză prin grija și supravegherea biroului de circumscripție Ovidiu procesul de predare – primire a celor înlocuiți cu înlocuitorii”, a declarat preşedintele Biroului Electoral Judeţean Constanţa, Alina Elena Marin, cu menţiunea că speră ca procesul de votare să fie inrterupt cât mai puţin posibil.
Dosar penal pentru fraudă şi preşedinte de secţie schimbat, la alegerile din Ovidiu
(Citit de 101 ori, 1 afisari astazi)
Nici un comentariu