Dorotheea Petre, cea mai premiată tânără actriţă din România: „Să creşti pe malul mării este un privilegiu”

Dorotheea Petre este, probabil, cea mai premiată tânără actriţă din România. Amintim, astfel, cu mândrie că şi-a petrecut copilăria şi tinereţea în judeţul Constanţa – primii patru ani la Hârşova, iar următorii la Eforie, că a absolvit Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu”, după care a profesat timp de un an ca educatoare, înainte de a alege definitiv drumul actoriei, la 22 de ani.

Succesul ei în film a venit încă din timpul anilor de studiu la Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, în 2004, cu rolul principal în lung-metrajul Ryna, care a obţinut peste 30 de premii internaţionale. Filmul care i-a adus premiul pentru cel mai bun rol feminin, un premiu creat special pentru ea, la Festivalul de la Cannes a fost Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii.

A fost declarată Cea mai bună actriță a anului 2007 de către asociația criticilor de film și a jurnaliștilor de specialitate, a câştigat Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță într-un rol principal și premiul UCIN pentru cea mai bună actriță. A jucat în multe filme produse în România şi în străinătate şi a obţinut numeroase premii la festivaluri internaţionale, meritele sale artistice fiind încununate, în 2006, cu  Distincția „Meritul Cultural în Grad de Cavaler”, acordată de Președintele României.

Mai mult decât atât, Dorotheea Petre şi-a deschis, în 2011, propria şcoală de actorie, numită „Fii actor!”, împlinindu-şi astfel şi vocaţia pedagogică.

Ultimul film în care deţine rolul principal este Miracolul din Tekir, în regia Ruxandrei Zenide, o poveste fantastică ce începe în Delta Dunării şi se încheie la Techirghiol.

Reporter: Hârşova, Eforie, Constanţa – v-aţi petrecut prima parte a vieţii pe malul Dunării şi apoi al mării. Cum anume v-a influenţat asta în devenirea umană şi profesională?

Dorotheea Petre: Să creşti pe malul mării este un privilegiu. Nu ştiu dacă m-a influenţat neapărat în devenirea profesională, dar o copilărie frumoasă, în mijlocul naturii, te învaţă să te bucuri de lucrurile simple, cum ar fi un copac înflorit, o livadă, un apus de soare…

Miracolul din Tekir

R.: Cu Miracolul din Tekir, care a fost lansat în această lună în cinematografe, v-aţi întors, practic, acasă. Au aceste locuri o încărcătură spirituală specială?

D.P.: Au o încărcătură specială prin prisma faptului că pentru mine au o puternică încărcătură afectivă. Mă simt bine în acest cadru, relaxată şi conectată la trecutul meu, la ce m-a influenţat pe mine în devenirea mea.

R.: V-aţi gândit vreodată că, la 34 de ani, veţi avea parte de o recunoaştere atât de manifestă a talentului şi valorii dumneavoastră – premii, distincţii, distribuiri alături de mari actori în producţii internaţionale? Ce urmează, cum vedeţi viitorul, care sunt obiectivele dumneavoastră profesionale?

D.P.: Mi-am propus acest lucru atunci când mi-am ales meseria de actor, iar această „recunoaştere” este, poate, o dovadă că sunt pe drumul cel bun. Îmi propun în continuare să evoluez că actor şi să joc în roluri diferite şi provocatoare.

R.: Hollywood? Oscar? Golden Globe? Teatru în loc de film sau în paralel cu filmul?

D.P.: Iubesc deopotrivă filmul şi teatrul. Nu îmi proiectez succesul ataşat ideii de festivaluri şi Hollywood, cred că m-ar face fericită un rol deosebit, special, şi la asta visez. Nu îmi spun că vreau a ajung să iau Oscarul – cred că asta este o proiecţie de fetiţă – ci mi-ar plăcea să interpretez un rol de un anumit gen.

R.: Şi anume?

D.P.: Un rol care să fie foarte diferit de cine sunt eu. Poate un personaj care să treacă prin mai multe etape, prin mai multe vârste.

R.: Cât de importante sunt premiile, distincţiile pentru artişti? Îi ajută în vreun fel în carieră?

D.P.: Cred că sunt importante, dar nu atât de importante pe cât pare din afară. Şi cred că foarte mult contează cum „Cred că dacă îţi place actoria şi simţi că asta te face fericit înseamnă că acesta este drumul pe care trebuie să-l urmezi. Dacă faci ceva cu pasiune, vin şi banii apoi.”te raportezi tu la ele, îţi pot aduce plusuri, dar şi prejudicii.

R.: Cum ajunge un actor român să joace în producţii străine?

D.P.: Ţine de noroc foarte mult, de agentul pe care îl ai, de cum îţi gestionezi capitalul de imagine şi cât de bun eşti la PR.

R.: Pentru ce sunt aleşi actorii români să joace în filme străine? Există şi o componentă materială a acestei alegeri, sunt ei o alegere mai „ieftină” pentru producătorii străini?

D.P.: Nu cred că sunt o alegere „mai ieftină”, cred că sunt aleşi pe aceleaşi criterii ca şi la noi în ţară, şi anume dacă regizorul consideră că sunt ceea ce caută el pentru rolul respectiv.

R.: În ziua de azi actoria este o meserie nesigură, fără salariu fix; mulţi actori tineri nu reuşesc să supravieţuiască jucând în teatru sau film. Cum vedeţi viitorul acestei profesii, ce sfaturi i-aţi da unui tânăr actor sau unui adolescent care vrea să aleagă acest drum?

D.P.: Nu cred că trebuie să pui astfel problema când îţi alegi o meserie. Cred că dacă îţi place actoria şi simţi că asta te face fericit înseamnă că acesta este drumul pe care trebuie să-l urmezi. Dacă faci ceva cu pasiune, vin şi banii apoi.

R.: Cum caracterizaţi cinematografia românească? În trend sau împotriva trendului? Sincronizată cu cinematografia mondială sau o insula cu specific pronunţat?

D.P.: Cinematografia românească este un fenomen extraordinar, cred că avem mulţi regizori talentaţi, cu stiluri foarte diferite, şi nu aş putea vorbi de un specific.

R.: S-a scris, la un moment dat, despre o posibilă colaborare a dumneavoastră cu actorul Harvey Keitel, într-un film în care aţi fi jucat rolul fiicei acestuia. Din documentarea mea nu rezultă că s-ar fi concretizat ceva. A rămas acest proiect în picioare? Are vreo legătură cu faptul că actorul american are origini româneşti din partea mamei?

D.P.: Nu are nici o legătură cu originile lui Harvey Keitel; din câte ştiu eu, acest proiect nu s-a mai realizat. Mi-ar fi plăcut să fim colegi de platou, este unul dintre actorii mei preferaţi.

R.: Celebritatea şi viaţa de actor – presupun ele o renunţare la anumite bucurii simple ale intimităţii vieţii de cuplu sau, cu alte cuvinte, sunt ele un risc pentru împlinirea în plan sentimental?

D.P.: Sincer, pentru mine, nu. Sau nu cred că am ajuns într-atât de celebră… De fapt, cred că se pot îmbina cu succes împlinirea pe plan profesional şi viaţa personală.

R.: Aţi botezat-o pe fiica dumneavoastră Sophia – înţelepciune; numele dumneavoastră înseamnă „darul lui Dumnezeu” – credeţi în predestinarea dată de nume?

D.P.: Cred că numele, sonoritatea lui, sensul lui influenţează oarecum personalitatea. Am văzut de multe ori cum un nume se potrivea celui care îl purta.

Sursa foto: Facebook