Mare parte din electoratul constănţean, dar să nu ne limităm aici, mare parte din electoratul românesc, de fapt, raţionează sub deviza „Ce dacă a furat? Toţi fură! Măcar a făcut ceva şi pentru noi…”.
Este o problemă de mentalitate, cu rădăcini adânci în istoria relativ recentă, prerevoluţionară, căci ne amintim bine că în comunism nu era o mare problemă să bagi mâna în „avutul obştesc”, mai ales că unii o făceau pentru supravieţuire. Asta în ce priveşte generaţia mai „matură”, ca să evităm categorisirile nepoliticoase.
Iar în privinţa tinerilor… ce să le reproşăm când văd în fiecare zi, de ani întregi, cum şmecherii, mincinoşii şi hoţii s-au căţărat în fruntea statului, mişună prin parlament şi sunt plini de bani pe care nu ar avea cum să-i justifice cu adevărat. Adică să-i justifice serios, nu la mişto, aşa cum o fac în declaraţii sau interviuri, atunci când trebuie să ne prefacem că-i credem pentru că nu avem cum să dovedim că mint.
Parte din mentalitatea asta vine şi din conştiinţa faptului că puţini ar rezista dacă ar fi puşi în faţa posibilităţii de a fura. Poate pentru că nu există conştiinţă civică, poate pentru că morala e la pământ, poate pentru că mulţi încă văd bugetul statului sau bugetul local ca pe ceva străin de ei, o comoară a cuiva, a unei entităţi ce se află undeva, deasupra, şi din care nu-i bai să smulgi o bucăţică, nu se supără nimeni dacă nu se află sau nu se dovedeşte…
Nu li s-a explicat la şcoală – şi asta constat mereu, la prima mână, atunci când mă întâlnesc cu studenţii din anul I – sistemul de contribuţii prin care ne asigurăm că statul ne pune la dispoziţie, din banii noştri, serviciile publice şi infrastructura publică de care avem nevoie: poliţie, armată, medici, profesori, autostrăzi, iluminat public, muzee, teatre, pensii ş.a.m.d..
Dacă politicianul român bagă mâna în bugetul de stat sau bugetul local, înseamnă că sumele pentru toate acestea înşiruite mai sus şi pentru altele scad, drept pentru care ele vor fi subfinanţate, iar noi vom avea parte de servicii publice proaste şi de o infrastructură săracă. Aşa că vom plăti impozite şi taxe mari şi nu vom beneficia de ceea ce am avea dreptul să beneficiem. Agentul economic, a cărui bunăstare aduce creşterea economică a ţării, va fi cocoşat de taxe pentru a compensa într-o oarecare măsură furturile din banul public, aşa că nu va crea locuri de muncă, nu va oferi salarii mari şi, pentru a supravieţui, va recurge la evaziune fiscală, ceea ce iarăşi micşorează bugetul de stat şi ne învârtim în acest cerc vicios la nesfârşit, de 26 de ani.
Aşa că acest „ce dacă fură?” are un răspuns pertinent: DACĂ FURĂ, NOI TOŢI O DUCEM MULT MAI PROST!
Nu mă aştept să schimb prin acest articol mentalitatea pe care o numesc „de sclav”, pentru că sclavul stă la dispoziţia stăpânului, lăsându-l să profite de munca lui, mulţumindu-se dacă lasă să-i cadă şi lui nişte firimituri ce-i permit să supravieţuiască şi, eventual, să-i asuprească pe unii mai slabi decât el, într-un lanţ trofic primitiv şi a-moral.
Dar mă gândesc că modelul acesta de alegător are o aversiune naturală faţă de „turnătorie”. Dom’le, e ok să furi, dar e revoltător, e josnic, e mârşav să-l torni pe unul care a furat! Şi, hai, mai merge să-l torni, dacă ăla ţi-a făcut ţie vreun rău – a furat de la tine, te-a înşelat, ţi-a luat nevasta… Dar, dacă omul s-a purtat frumos cu tine, cel mai mare hoţ să fie şi nu ai nicio justificare pentru a-l da pe mâna DNA-ului.
Unde vreau să ajung? Vreau să ajung la povestea colonelului STS care a a fost trimis în judecată pentru şpagă de 30 000 de euro. Dacă citiţi articolul din ziarul Adevărul, o să vedeţi că personajele principale sunt, pe lângă şpăgarul în cauză, un investigator sub acoperire al DNA şi un „ales PSD din Constanţa – judecat în două dosare pentru fapte de corupţie”. Numele politicianului nu este dezvăluit, dar este uşor de ghicit dacă sunt puse cap la cap indiciile din stenogramele publicate. Unul dintre aceia care „ce dacă au furat? măcar au făcut şi pentru noi ceva…”.
Dacă interpretez eu bine informaţiile, alesul PSD este unul dintre turnătorii din dosar, pentru că altfel ar fi fost judecat alături de colonelul şpăgar, în calitate de complice. Amintindu-ne şi de alte dosare, la nivel naţional, putem concluziona că e cam coadă la ghişeul DENUNŢURI din Departamentul Naţional Anticorupţie, codul (deontologic al) hoţilor fiind lăsat la o parte din cauză de cod penal cu pedepse mărite şi cu reduceri pentru delatori.
Alegătorul-constănţean-ce-dacă-a-furat are toate motivele să se simtă deziluzionat… Idolul său, cetăţean perfect al Republicii Mazăre, a căzut de pe soclu îndată ce a colaborat cu DNA, participând la prinderea în flagrant a unui tovarăş tot hoţ.
Iar DNA-ul, singura instituţie ce are toate premizele să pună capăt cercului vicios al corupţiei, descris mai sus, şi să ne dea posibilitatea să trăim mai bine din banii noştri, nu din pomeni, are, în ochii sclavilor – care sunt şi ei foşti sau potenţiali hoţi, doar că nu li s-a (mai) dat ocazia – o aură negativă. Toate arestările astea, toate condamnările înseamnă pentru hoţul virtual o îngustare spre nimicire a visului de a ajunge cândva în poziţia de a băga cu adevărat mâna, şi el, în buzunarul public. Procurorii ăia sunt şi ei nişte… unii care nu au ce face pe-acasă şi bagă la puşcărie oameni care nu le-au făcut nimic lor, personal. „Ce dacă fură? Ce, procurorul ăla nu ar fura dacă l-ar pune cineva primar sau ministru???”
Una peste alta, în condiţiile în care am putea să prezumăm că mulţi dintre cei suspectaţi de corupţie – adică o largă majoritate a politicienilor de top, şi nu doar din PSD – stau la coadă la DNA pentru a-şi reduce anii de puşcărie prin delaţiuni, cetăţeanul ce-dacă-a-furat, un fel de cetăţean turmentat al zilelor noastre, va ajunge să se întrebe şi el, caragialesc, „eu cu cine votez?”.
Nici un comentariu