PNL şi PSD propun, pentru Consiliul Local Municipal şi Consiliul Judeţean Constanţa, de la foşti jurnalişti la politologi anonimi, de la politicieni reactivaţi recent până la sportivi de performanţă. În perspectiva proximelor alegeri locale, liberalii şi social-democraţii constănţeni au depus, la Biroul Electoral Municipal, respectiv la Biroul Electoral Judeţean, listele cu propunerile pentru mandatele de consilieri locali şi judeţeni. Cele mai importante partide de pe scena politică mizează pe cadre universitare, dar şi pe figuri care nu au mai făcut politică, pe economişti, ingineri, oameni de afaceri, precum şi pe macaragii, vânzători, lăcătuşi mecanici.
Economist, maistru electrician, profesor universitar
Lista PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanţa este deschisă,de actualul viceprimar interimar Decebal Făgădău, urmat de Răzvan Florea, profesor de Educaţie fizică şi sport, singurul medaliat olimpic din istoria înotului românesc şi de actualul viceprimar Costin Răsăuţeanu (economist). Lista se continuă cu Aurelian Marin (inginer), fostul preşedinte ANAT România, cu Adriana Teodoru, artist liric, fost jurnalist consacrat la postul local de televiziune TV Neptun, cu George Vişan (economist), Valentin Pîrvulescu (inginer), consilier local din 2004, Dumitru Babu (economist), administratorul firmei Dalgeco, conf. univ. dr. Marioara Cojoc, Teodor Patrichi, administratorul Terminalului de Pasageri al Portului Constanţa, Mircea Dobre (economist), actual viceprimar, Perodin Dede (maistru electrician), fost preşedinte al Organizaţiei Municipale a PP-DD Constanţa, Cristian Andreiaş (inginer), Cristian Mihăilescu (inginer diplomat), Temur Ibraim (economist), consilier local din 2004, Cristian Tincu (economist), Liviu Merdinian (medic), prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, Mihaela Liliana Herda (licenţiat în Ştiinţe administrative), Nicolae Bogdan Niţă (inginer economist), Daniela Enescu (jurist), Victor Gabriel Stratenie (profesor), Nicoleta Bercaru (profesor), Gheorghe Rohian (licenţiat în Ştiinţe juridice), Cristina Papazian (economist), Tănase Şola (consilier juridic), Andreea Mădălina Buzea (economist), Paraschiva Luminiţa Constantin (economist), Remus Mihai Jan Alexandru (jurist), Dan Dobrescu (economist), Luminiţa Maria Trifu (economist), Rebecca Zgură (specialist în Relaţii internaţionale), Mihaela Moisii (economist).
Actuali consilieri locali şi judeţeni, pe lista PNL pentru CL Constanţa
Lista PNL pentru CLM Constanţa dată publicităţii este ceva mai scurtă şi este deschisă de candidatul liberal la Primăria Constanţa, Vergil Chiţac, fost rector al Academiei Navale Mircea cel Bătrân. Pe locul 2 figurează Mihaela Andrei, actual consilier judeţean provenit din vechiul PDL, Costin Avătavului, fost membru PMP, Raluca Trandafir, actual consilier local, Ana Maria Funda, Horia Caliminte, Romeo Rezeanu, Cristina Văsîi, preşedintele Organizaţiei Municipale a TNL Constanţa, Victor Constantin, Adriana Arghirescu, Adriana Câmpeanu, Ştefan Pata, Ioan Solomon, Marius Tulică şi Florin Gavrilă, actual consilier judeţean provenit, şi el, din fostul PDL.
Fost viceprimar, din nou în linia întâi
În ceea ce priveşte propunerile de candidatură ale PSD pentru Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), lista nu este deschisă, aşa cum era de aşteptat, de Cristinel Dragomir, actual vicepreşedinte al CJC, ci de Adriana Gheorghe (profesor). Locul 2 este ocupat de Horia Ţuţuianu (economist), actual consilier judeţean, locul 3 – de Cristinel Dragomir (inginer), locul 4 – Rareş Drăghici (ahitect), locul 5 – Mircea Pintilie (inginer), fost primar al municipiului Medgidia, iar lista continuă cu Tiberiu Roşu (economist), Gheorghe Donţu (economist), fost viceprimar al Constanţei şi fost preşedinte al Partidului Ecologist Român, Cosmin Ciobanu (jurist), Dan Georgescu (inginer), Sabrina Maria Nedelscu (jurist), Florea Dumitru (inginer agronom), Lucian Lungoci (inginer), Adrian Bereş (economist), Ion Marinescu (profesor), Adrian Bizineche (economist), Vasile Moldovanu (inginer), Constantin Găluşcă (lăcătuş mecanic), Petruş Petre (profesor), Adrian Vonica (jurist), Nicoleta Bercaru (profesor), Ionela Lokman (lucrător comercial), Luminiţa Niţă (jurist), Ecaterina Prodan (inginer), Alexandru Ionescu (economist), Panait Anghel (economist), Florin Băcioiu (inginer), Alexandru Bujeniţă (profesor), Fedbi Osman (inginer), preşedintele UDTR, Stelian Samara (economist), Gabriel Candindatu (inginer), Gheorghe Naciadis (jurist), Dumitru Munteanu (profesor), Ciprian Costache (profesor), Vasile Minea (jurist), Adrian Rotaru (electromecanic), Rebecca Zgura (specialist în Relaţii internaţionale), Leonard Drăgan (absolvent de Ştiinţe politice), Ana Deoancă (lucrător comercial), Paul Chismoiu (economist), Adriana Focuţa (lucrător comercial), Ion Radu (tehnician), Mihai Lăpuşte (tehnician), Nicolae Roşu (economist), Elena Manciu, (macaragiu), Andreea Emilia Popa (politolog), Nicolae Tudor (tehnician), Ion Alexandru Petcu (economist).
Oameni de afaceri şi primari, pe lista scurtă a liberalilor
Pentru CJC, liberalii mizează mai ales pe oameni de afaceri şi pe actualii primari. Lista scurtă, dată publicităţii, este deschisă de deputatul Gheorghe Dragomir, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, şi continuă cu Gheorghe Muhscină (om de afaceri intrat recent în PNL), Adrian Manole, fostul şef al Agenţiei de Protecţie a Mediului, Robert Boroianu, om de afaceri, aproape fost candidat al partidului la Primăria Constanţa, Cristy Remus Baisan, om de afaceri, Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, Mugur Mitrana, primarul comunei 23 August, Vasile Delicoti, primarul localităţii Poarta Albă, George Scupra, primar oraşului Ovidiu, Gheorghe Grameni, primarul din Mihai Viteazu, Gheorghe Moldovan, primarul din Albeşti, Ion Adam, primarul localităţii Comana, Marian Iordache, primarul municipiului Medgidia, Baiazid Memiş şi Gheorghe Lămureanu – oameni de afaceri, şi medicul Marius Enescu, fostul director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa.
Sursa foto: ziuaconstanta.ro
Nici un comentariu