Organizaţia Municipală a PNL Constanţa, condusă de senatorul Vergil Chiţac, a dat publicităţii, astăzi, un comunicat de presă prin care anunţă că Biroul Permanent Local a decis, în cadrul unei şedinţe care a avut loc ieri, ca scrutinul intern de la municipiu să aibă loc pe data de 8 aprilie. “În conformitate cu Statutul și Regulamentul PNL, Biroul Politic Local PNL Constanța s-a întrunit în cvorum. Prin votul majorității membrilor prezenți, s-au adoptat următoarele: convocarea Comitetul de Coordonare Local al Organizației Municipale PNL Constanța, în data de 08.04.2017, ora 11.00, la sala de conferințe a Hotelului Ibis, Constanța, unde vor avea loc alegerile pentru conducerea Organizației Municipale a PNL Constanța şi convocatorul (lista membrilor PNL cu drept de vot, conform prevederilor statutare)”, se menţionează în comunicatul de presă.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Totodată, liderul Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa susţine că data de 31 martie stabilită de CODA (Comisia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor) ca dată de desfăşurare a scrutinului intern de la municipiu a fost luată  fără ca organizaţia să fie consultată. Mai mult, senatorul Chiţac spune şi că până pe 31 martie nu ar exista suficient timp pentru organizarea alegerilor.

Amintim că, ieri după amiază, o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Constanţa a degenerat într-un adevărat scandal, la finalul căruia Chiţac a părăsit şedinţa, alături de alţi membri ai Organizaţiei Municipale. Şi în şedinţa de ieri, Chiţac susţinea că data alegerilor de la municipiu trebuie să fie 8 aprilie, în vreme ce BPJ-ul insista ca scrutinul să aibă loc pe 31 martie, aspect susţinut şi de preşedintele de la judeţ, Gheorghe Dragomir.

 

“Biroul Permanent Local e nestatutar”

 

În replică la comunicat de presă de azi al Organizaţiei Municipale, Gheorghe Dragomir, a declarat: “În primul rând, biroul în care s-au întâlnit dânşii, Biroul Permanent Local, nu este statutar. Au modificat componenţa statutului, fără însă a avea votul BPJ-ului. Deci, orice decizie luată de acest Birou Permanent Local este nestatutară. În al doilea rând, de calendarul alegerilor se ocupă o comisie judeţeană a PNL, organizaţia municipală neavând acest atribut”.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa a declarat şi că “toate problemele invocate de Organizaţia Municipală nu există, calendarul alegerilor fiind stabilit conform statutului”. “Suntem coordonaţi de Secretariatul General al PNL, nu există problem. Pe 8 aprilie, data preferată de Organizaţia Municipală, au loc alegeri în alte zece organizaţii PNL din judeţ. Dacă ar surveni modificări ar însemna să bulversăm întregul calendar, or aşa ceva nu e posibil”, a mai menţionat Dragomir.

 

 

 

(Citit de 157 ori, 1 afisari astazi)