Criticul de artă Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa, îşi lansează, vineri, o nouă lucrare. Este vorba despre volumul „Regalitatea şi marea”, iar evenimentul va avea loc la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul Editurii Monitorului Oficial. Potrivit autoarei, volumul se referă exclusiv la Carol I şi la Regina Elisabeta şi se concentrează în jurul proiectului Regelui de a moderniza Dobrogea şi, implicit, Constanţa. „Am pornit de la ideea că revenirea Dobrogei la patria mamă a fost foarte dorită de Carol I, care considera că este foarte important ca ţara să aibă ieşire la mare. Vorbesc, în acest volum, despre tot ce s-a întâmplat în Constanţa, în Dobrogea, din punct de vedere al investiţiilor, prin deciziile Regelui, ale Guvernului şi ale prefecţilor care s-au succedat: catedrala, Moscheea Carol I, faleza, Cuibul Reginei. Cu alte cuvinte, despre planurile lui Carol I legate de dezvoltarea şi de sincronizarea Constanţei, a Dobrogei cu valorile europene”, a explicat Doina Păuleanu.
Prezentarea volumului „Regalitatea şi marea” va fi făcută, în contextul lansării, de Irina Cajal, consilier în cadrul Ministerului Culturii, de academicianul Dan Berindei şi de criticul literar Dan C. Mihăilescu.
În urmă cu aproximativ un an, Doina Păuleanu a lansat monografia „Tonitza” şi, de-a lungul timpului, a semnat o serie de lucrări de istoria artei, imagologie, antropologie urbană şi management cultural, precum „Singularitate şi reconstrucţie imaginară. Pictori români la Balcic”, „Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel Constanţa”, „Constanţa 1878 – 1928. Spectacolul modernităţii târzii”, „Constanţa. Aventura unui proiect european”, „Moscheea regală Carol I Constanţa”, „Cazinoul din Constanţa”.
„Regalitatea şi marea” va avea parte, conform criticului de artă, de o lansare şi la Constanţa, înainte de sărbătorile de iarnă.
Sursa foto: adevarul.ro
Nici un comentariu