Cristina Guseth: „Ziariștii au o vină, aceea că nu sunt solidari între ei și cu propria lor profesie”

Cristina Guseth, directorul Freedom House România, vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului „Constanţa noastră”, despre atacurile nefondate ale presei la adresa justiţiei din România, precum şi la adresa unor intelectuali ca Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici. Totodată, Guseth critică marii patroni de presă care şi-au clădit imperii media bazate pe şantaje şi taxe de protecţie, dar şi breasla jurnaliştilor, pentru lipsa ei de solidaritate. În opinia directorului Freedom House, este greu să formezi un ziarist bun şi este o pierdere pentru societate atunci când acesta alege să părăsească redacţia din care face parte din motive de evidentă incompatibilitate.

Cristina Guseth a iniţiat programe de training pentru jurnalişti şi manageri de presă, coordonând programul şcolii BBC în România. În urmă cu 20 de ani, a organizat primele dezbateri despre integrarea europeană alături de Center for European Policy Studies, Ministerul de Externe şi Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti.

Cristina Guseth este directorul Freedom House România din 1998 şi este specializată în media relations, managementul crizelor şi marketing PR.

În perioada 2005-2007, ea a fost media relations project manager pentru Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti.

Reporter: Cum comentaţi  recenta demisie a lui Ionel Stoica de la „Evenimentul zilei” în contextul  în care presa din România este într-o situaţie critică din cauza propriei sale decredibilizări?

Cristina Guseth: El a fost practic forțat să plece, pus în situația de a-și da demisia.„Să te deranjeze că Ionel a relatat despre DNA şi ÎCCJ în așa măsură încât să-i spui să se ducă purtător de cuvânt acolo? Să-l jigneşti până când își dă demisia? Chiar nu știu resorturile care determină o asemenea reacție față de un om cumpătat și liniștit ca Ionel.”

L-am cunoscut pe Ionel ca fiind unul dintre ziariștii foarte buni în domeniul justiției:  cu surse foarte bune, uneori îl sunam când nu știam sau nu înțelegeam câte ceva. Este profesionist.

Și, dincolo de asta, Ionel e un om sincer, onest, e un om bun în cel cel mai profund sens al cuvântului. Ce a urmat după demisia lui, când editorialistul EvZ a spus că Ionel e lipsit de caracter, e o mizerie.

Ce să spun? Cum  îmi pot explica această reacție viscerală contra lui? Să te deranjeze că Ionel a relatat despre DNA şi ÎCCJ în așa măsură încât să-i spui să se ducă purtător de cuvânt acolo? Să-l jigneşti până când își dă demisia? Chiar nu știu resorturile care determină o asemenea reacție față de un om cumpătat și liniștit ca Ionel.

Pe de alta parte, cred că este vorba de un val mai mare de demisii si concedieri ale ziariştilor care scriu pe domeniul justiţiei şi sunt dedicaţi luptei anticorupţie, mă gândesc la Attila Biro şi la Sorina Matei. Ziarişti ca ei sunt extrem de greu de înlocuit, ei se formează în ani de zile şi la asta am contribuit şi noi, prin dezbaterile şi seminariile organizate din 2007 încoace.

R.: Care este, în opinia dumneavoastră, cel mai grav, cel mai semnificativ derapaj înregistrat de presă de la debutul crizei economico-financiare din România?

Mai întâi, atacurile nefondate la justiție, în special la DNA și ICCJ, atacuri generate de problemele pe care mulți patroni de presă și prietenii lor politici  le au cu justiția. Este mai mult un semn de nervozitate și de teamă…

Şi apoi atacurile mizerabile împotriva intelectualilor precum Pleșu, Patapievici; acestea încurajează disprețul față de oamenii cu carte, de fapt disprețul față de educație în sens larg…

R.: Cine sunt oamenii care, din punctul dumneavoastră de vedere, au atentat cel mai mult la legitimitatea presei? Mă refer aici la marii patroni de presă.

C.G.: Și eu aş începe cu  patronii de presă, acei oameni care și-au făcut ziare și televiziuni  doar pentru a le folosi ca să obțină bani din ceea ce„În ultima vreme, în plus față de banii pe care patronii și unii ziariști îi obțin de la politicieni prin manipularea grosolană a adevărului, s-a intensificat riscul penal. Acest lucru îi face să devină mai agresivi și crește presiunea asupra ziariștilor autentici.” nu publică, mai degrabă decât din ceea ce publică (mă refer la șantajele de presă), taxe de protecție de la unii politicieni, materializate în contracte sau chiar bani negri. Uitați-vă câți sunt în anchetă penală sau condamnați: Voiculescu, Adamescu, Vântu, Sebi Ghiță, Adrian Sârbu… aceștia de la nivel central.

La Adrian Sârbu este vorba de  evaziunea fiscală:  mă întreb cum este oare sa administrezi sute de milioane de euro și să furi vreo cinci milioane, mutând ștatele de plată ale ziariștilor de pe o firmă pe alta, pe prima lăsând-o în insolvență ca să nu plătească  taxe?

Voiculescu folosea presa pentru a obține diverse contracte cu statul, cum a fost privatizarea ICA, contracte de energie, fonduri europene. Oamenii aceștia nu dau doi bani pe libertatea de expresie. Sunt stenograme care atestă modul în care ei gândesc, care întrece cu mult cele mai sumbre previziuni ale noastre.

În ultima vreme, în plus față de banii pe care patronii și unii ziariști îi obțin de la politicieni prin manipularea grosolană a adevărului, s-a intensificat riscul penal. Acest lucru îi  face să devină mai agresivi și crește presiunea asupra ziariștilor autentici.

R.: Au ziariştii o vină în contextul crizei de sistem pe care o traversează presa din România? Care este aceea?

R.: Cât este de periculoasă deprofesionalizarea presei? 

C.G.: Cred că este mai puțin periculoasă decât coruperea presei. Presa joacă un rol crucial într-o democrație, deoarece permite cetățenilor să se informeze și să înțeleagă societatea în care trăiesc. Prin urmare, presa este cea datorită căreia oamenii pot lua decizii avizate. De aceea un ziarist are nevoie de o bună cultură generală, de discernământ, de contextualizare, dar și de  surse foarte bune care să-i permită aflarea adevărului. Este greu să formezi un ziarist bun și este o mare pierdere pentru societate, în general, atunci când astfel de ziariști părăsesc profesia, dintr-o evidentă incompatibilitate cu redacțiile lor. Asta s-a întâmplat și la EVZ.

R.: În ultimii ani, în platourile televiziunilor din România s-a făcut simţită o agresivitate verbală din ce în ce mai accentuată, atât din partea diverşilor invitaţi, cât şi din partea moderatorilor. Credeţi că această agresivitate trece ecranul, că produce efecte dincolo de el?

C.G.: Da, cred ca da! Uitați-vă cât de agresivi sunt oamenii în trafic, pe stradă, în locurile publice până și în sălile de concert, că tot este festivalul Enescu. Am văzut la Sala Palatului un cuplu care s-a retras calm de pe un rând pe care  se aflau și locurile lor, apoi s-a dovedit că cei care i-au îndepărtat stăteau pe locuri pentru care nu aveau bilet. Nu s-au scandalizat. Am hotărât că nu erau români, prea erau calmi. Și am avut dreptate! Există o relaxare bună, o distanță pe care oamenii civilizați o au față de probleme, distanță dublată de raționalitate și discernământ. La noi, mai rar întâlnești astfel de oameni…

R.: Consiliul Naţional al Audiovizualului pare să fi abdicat de la misiunea sa, fapt care a încurajat televiziunile din România să persiste în greşeli, să întreacă bunul simţ şi să încalce, de prea multe ori, dreptul persoanei la viaţa privată. Cum vedeţi reconstrucţia CNA-ului, cu ce oameni?

C.G.: Cu oameni care au o reputație bună și care au făcut ceva în viață. Ar trebui făcută o astfel de campanie, noi ne-am propus să facem un Shadow CNA [CNA din umbră – n.r] (era o propunere a lui Alex Gabor, mai pe la începutul anului, care a rămas în faza de proiect, ca multe alte idei bune pe care nu mai apucăm să le punem în practică).

Efectul nociv al CNA este uriaș: dacă CNA își făcea treaba și amenda derapajele posturilor, atunci nu se ajungea aici, deoarece legea prevede amenzi usturătoare. Dar, așa cum am văzut când am fost ultima dată acolo (cred că atunci când l-au linșat pe Andrei Pleșu), membrii CNA erau tratați de către avocata Antenelor cu un mare dispreț. Le-am spus că mă surprinde atitudinea acelei avocate lipsită de respect față de ei, am vrut să le spun că faptul că acea angajată a Antenei îi tratează așa îmi arată o complicitate între ei și conducerea postului. Nu le-a plăcut…

În fine, acei oameni nu merită prea mult timp, sunt niște servitori supuși  de partid și atât. Anchetele DNA asupra lor relevă și un nivel de ticăloșie uluitor la care au ajuns: să generezi reclamații la adresa unor posturi, iar pe cele reale să le treci cu vederea că nu te lasă partidul, este o mare rușine. O rușine publică de care nu le pasă!

R.: Cum apreciaţi puterea societăţii civile în România de azi? Este un factor de decizie, de influenţă? Puteţi să ne daţi exemple?

C.G.: Cred că societatea civilă din România este un factor de influență, de decizie nici nu ar fi fost potrivit să fie. Într-o întâlnire la Comisia „Într-o întâlnire la Comisia Europeană, un înalt funcționar mi-a spus că în România, în comparație cu Bulgaria, societatea civilă joacă un rol important.”Europeană, un înalt funcționar mi-a spus că în România, în comparație cu Bulgaria, societatea civilă joacă un rol important. Bun, așa se vede dinspre Bruxelles. Noi am dus multe bătălii: bătălia pentru DNA, pentru ANI, pentru statul de drept în 2012, când am scris la Comisia Europeană și au adăugat acele măsuri suplimentare în MCV. Mai recent, pentru recuperarea prejudiciului (în decembrie am organizat o dezbatere care a avut peste 50 de articole ca rezultat, apoi am organizat dezbateri publice pentru legea privind înființarea Agenției Naționale pentru Gestionarea Bunurilor Sechestrate.

Oamenii se aşteaptă ca acestor corupți să li se confiște averile, pe bună dreptate, pentru că atât timp cât rămân cu banii furați, vor continua să aibă influență și să continue faptele de corupție.

R.: Cine sunt oamenii şi care sunt entităţile din societatea civilă pe care îi/le apreciaţi în mod deosebit pentru rezultatele concrete ale muncii lor?

C.G.: Pe cei cu care am refăcut coaliția pentru o justiție curată: EFOR ( Sorin Ioniță, Laura Ștefan, Otilia Nuțu); CRPE ( Cristian Ghinea și Bianca Toma). Sunt excelenți profesioniști și sunt foarte fericită că am avut șansa să lucrăm împreună. Apoi mai sunt: Institutul pentru Politici Publice,  CeRe Participare, FPDL (Ana Vasilache), Funky Citizens, Rise Project, Centrul pentru Investigații Media, Salvați Bucureștiul lui  Nicușor Dan, PRO DO Mo prietenei mele, Roxana Wring. Și încă: CRJ, Fundația pentru o Societate Deschisă, Centrul pentru Jurnalism Independent. M-am referit la cei care au activități în domeniul bună guvernare, anticorupție, participare cetățenească, mass media. Întotdeauna când dai nume riști să omiți niște nume relevante, dar, dacă tot m-ați întrebat, v-am dat câteva nume de ONG-uri credibile care contează în domeniul lor de activitate.

R.: Cum apreciaţi discernământul maselor, majorităţii, poporului român, în contextul în care educaţia este la pământ, presa nu-şi îndeplineşte funcţiile de informare şi educare, ci excesiv pe cea de divertisment şi misiunile negative, de manipulare şi de prostire?

C.G.: Colegul meu, Gelu Trandafir, spune ca întotdeauna poporul are dreptate. O mai fi spus-o cineva, dar la noi, în birou, o spune Gelu. Discernământul din noiembrie 2014 a fost o surpriză plăcută. Oamenii nu mai înghit ca fraierii ce vinde clasa politică. Pe de altă parte, faptul că trimitem în parlament oameni corupți ne atrage cel mai mare dispreț din partea străinilor. Cred că acest lucru nu poate fi combătut decât prin educație și cu ajutorul presei.