Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Judeţene Ioan N. Roman, deschide această casă a cărţilor către constănţeni, dar nu numai. Întoarce această instituţie cu faţa la lume, o înscrie pe coordonate şi axe ce ţin, în contemporaneitate, şi de digitalizare. Altfel spus, schimbă imaginea instituţiei, dintr-una poate uşor prăfuită, într-una actuală, în deplină concordanţă cu ritmul şi cu nevoile omului modern.
Corina Apostoleanu a absolvit Facultatea de Litere, Secţia Română-Engleză din cadrul Universităţii „Craiova” şi are studii post-universitare în biblioteconomie şi ştiinţele informării. Lucrează în cadrul Bibliotecii Judeţene Ioan N. Roman din Constanţa de aproape 25 de ani şi, de-a lungul timpului, a publicat în revistele „Tomis”, „Agora”, „Exponto”.
Reporter: O librărie londoneză îşi sărbătoreşte cei 80 de ani de existenţă dăruind cărţi. Organizează un concurs, iar câştigătorul, desemnat prin tragere la sorţi, va primi lunar, pe tot parcursul vieţii, o carte. Cum vi se pare acest demers într-o lume care încurajează consumerismul accelerat în diverse zone, mai puţin în zona lecturii?
Corina Apostoleanu: Aş începe cu faptul că o astfel de librărie, care aniversează 80 de ani, este aproape o instituţie în sine, pentru că are o tradiţie îndelungată. Gestul pe care această librărie londoneză îl face nu aduce decât o confirmare a unei stabilităţi sociale şi a unei stabiliţi pe piaţa cărţii, chiar dacă trăim într-o societate a consumerismului. Iniţiativa este foarte potrivită din două motive: în primul rând, librăria se promovează pe sine, în al doilea rând promovează lectura. Sigur, să nu uităm că există şi o componentă economică. Fiecare promovare de acest gen are în spate şi un câştig, cu sau fără ghilimele, pentru că oamenii încep să devină interesaţi de o astfel de librărie şi vor să-i treacă pragul. Dacă vreţi, este şi o tehnică de marketing de calitate. Este un gest lăudabil.
R.: Vă pare un gest anacronic această dăruire, această donare de carte din partea librăriei?
C. A.: Nu este deloc anacronic. Să nu uităm însă că, aşa consumeristă şi interesată de câştig, societatea occidentală are o industrie în zona promovării lecturii. Există agenţi literari, care în România nu există. Aceştia se ocupă de promovarea produsului. Nu este deloc un gest anacronic. Dimpotrivă, este un aspect ce ţine de normalitate şi pe care ar putea să-l facă orice librărie din lume şi, de ce nu, din Constanţa.
R.: Lucraţi la Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman de aproape 25 de ani. Cum se raportează oamenii la această casă a cărţilor?
C. A.: Pe parcursul evoluţiei societăţii, biblioteca a ieşit cumva din această zonă de sanctuar al cărţii, în sensul în care a dezvăluit publicului mai mult decât dezvăluia pe vremuri. Biblioteca tradiţională, atât în România, cât şi în lumea largă, era un depozitar. De aici această idee de sanctuar, de ceva intangibil, cu o anumită aură de mister. De-a lungul timpului, aşa cum spuneam, biblioteca a început să se apropie din ce în ce mai mult de cititor, care a devenit utilizator. De ani buni nu se mai spune „cititor”, ci „utilizator de servicii”. Bibliotecile au început să-şi deschidă porţile, în anumite zile ale anului, de pildă, iniţiind Ziua porţilor deschise, ocazie cu care utilizatorii au fost familiarizaţi cu sectoarele nevăzute: cu prelucrarea, cu depozitele, colecţiile speciale, care nu tot timpul sunt expuse publicului. Au văzut, deci, procesele acestea intime ale bibliotecii, procese pe care altădată nu le vedeau.
Astăzi utilizatorul are chiar posibilitatea să converseze cu bibliotecarul prin intermediul paginii de Facebook. Îi poate lăsa acestuia un mesaj cu sugestii privind achiziţia de carte. Sau îi poate lăsa un mesaj în care îi atrage atenţia asupra unui aspect din cataloagele bibliotecii. Biblioteca Judeţeană Constanţa conversează în mod curent cu utilizatorii prin intermediul paginii de Facebook. Ţinem cont de sugestiile de achiziţii, de pildă. 
Suntem relaţionaţi cu ceea ce se întâmplă în sistemul educaţional, fie că este vorba de şcoală generală, fie de liceu, fie de nivel universitar. Cerinţele din sistemul educaţional s-au reflectat şi se reflectă în activitatea bibliotecii. Era o vreme când utilizatorii îşi făceau rezervare pentru sala de lectură, mai ales pentru ziua de sâmbătă, pentru că era atât de aglomerat încât nu găseau loc şi se instalau de dimineaţă aici, ca să prindă un loc la sală. Era acea etapă a referatelor şcolare care se cereau pe bandă rulantă şi era o dinamică extraordinară. Sistemul educaţional a renunţat la acest mod de evaluare şi decizia s-a reflectat şi în activitatea bibliotecii. Au venit alte etape, în care utilizatorii îşi doresc să interfereze de acasă cu sistemul. Interferenţa cu publicul constănţean a variat şi variază în funcţie de interesele societăţii, de educaţie, de tot ce s-a schimbat în societate.
R.: Există cititori, utilizatori speciali abonaţi al bibliotecii, care au dezvoltat o relaţie cumva intimă cu biblioteca?
C. A.: Da, există. Există mai multe categorii de astfel de utilizatori. Au dezvoltat o relaţie intimă cu biblioteca pentru că sunt, de pildă, părinţi care au fost cititorii bibliotecii şi care, la ora actuală, vin aici alături de copiii lor de diferite vârste. Sunt bunici care au fost cititorii bibliotecii, au venit aici copiii lor, iar acum vin nepoţii. Avem şi astfel de cititori, care vin din generaţie în generaţie şi care se mândresc cu lucrul acesta. Unii sunt la a treia generaţie de cititori în familie ai bibliotecii noastre.
Sunt şi cititori care se simt aici ca acasă. Sunt persoane care nu au unde să converseze atât de mult, nu au unde să-şi petreacă timpul şi vin aici zilnic. Zilnic, de ani de zile.
Mai sunt şi prietenii bibliotecii, un fel de purtători de cuvânt ai instituţiei în comunitate, în sensul că sunt persoane cu vizibilitate mare în viaţa socială şi culturală a Constanţei, care simt nevoia să fie aproape de instituţie. Deci există diferite categorii de prieteni, cum îi numim noi, ai bibliotecii.
R.: Cum se împacă meseria de bibliotecar cu transformările majore prin care au trecut toate mediile de informare? Putem vorbi despre o adaptare din mers sau despre o fractură?
C. A.: Nu, nu este nicio fractură. Este o adaptare din mers. Nicio meserie nu poate să stea departe de evoluţia societăţii. Dacă, în trecut, biblioteca părea exact ceea ce spuneam, un sanctuar cu lucruri „prăfuite”, cu sensul de imobile, dinamica acestei meserii este dinamica societăţii. Bibliotecarul nu avea de a face tehnologia. De niciun fel. Acum, însă, e vorba despre o bibliotecă dinamică, în care bibliotecarii trebuie să ştie foarte multe lucruri şi, de aceea, de multe ori lumea care nu cunoaşte esenţa meseriei are tendinţa de a o privi oarecum simplist. Dar ea nu e deloc simplă şi implică foarte multe aspecte. Înveţi să intri într-o bază de date, să operezi cu un sistem de bibliotecă, ceea ce nu e tocmai uşor, fiindcă sistemele actuale sunt destul de complicate, de complexe. Trebuie să furi meserie. Trebuie să stăpâneşti tehnologia, pentru că utilizatorul te solicită foarte mult. El vine şi-ţi cere, ştie ce există şi ce vrea.
R.: Veţi organiza o nouă ediţie a Nopţii bibliotecii. Ce presupune ediţia din acest an?
C.A.: Evenimentul „Noaptea bibliotecii” este unul de mare impact asupra comunităţii locale, deoarece, cumva, comunitatea îşi doreşte ceva ieşit din comun şi numai faptul că vine la bibliotecă la o oră târzie este deja un lucru neobişnuit. În fiecare an am căutat ceva care să atragă atenţia oamenilor. Anul acesta organizăm „Noaptea bibliotecii” sâmbătă, între orele 15.00 şi 24.00. Pentru că evenimentul nostru are loc în apropierea Zilei Dobrogei, dedicăm acestei zile trei acţiuni. Una are loc la ora 15.00: prezentăm elevilor de liceu presă dobrogeană veche din timpul Primului Război Mondial şi de la începutul secolului. Presa este scanată şi le explicăm elevilor modul în care aceasta a ajuns de la microfilm până la ceea ce văd ei astăzi pe ecran. Va fi un workshop interactiv. Sunt lucruri pe care ei nu le văd în mod curent.
A doua acţiune dedicată Zilei Dobrogei este expoziţia de la parterul instituţiei, din holul central. Este vorba despre nişte documente de epocă inedite, unele dintre ele în original, pe care nu le-am mai expus până acum public. Al treilea eveniment este cel cultural-artistic, pregătit de Centrul Cultural Judeţean Theodor Burada, la ora 19.00, în aulă. Colegii mei au mai pregătit o serie de surprize pentru copii: diverse ateliere, un concurs de cultură generală, o vânătoare de comori, un studio foto. De asemenea, avem şi două lansări de carte, dintre care una pentru copii,„Căluţul de catifea”, a domnului Constantin Cioroiu, fostul nostru coleg, mulţi ani director adjunct al bibliotecii. La ora 17.00 lansăm cartea domnului Ilie Cileagă.
La 18.30 vernisăm expoziţia Cristinei Vâlcu, o tânără constănţeancă absolventă de Arte plastice, ce expune pentru prima dată în oraşul natal. A mai expus în străinătate, dar niciodată la Constanţa.
Nu mai puţin important, cu ocazia „Zilei bibliotecii”, înscrierea la bibliotecă va fi gratuită.
R.: Mărturiseaţi, în alt interviu pe care mi l-aţi acordat, că dumneavoastră credeţi cu tărie în resuscitatea instituţiilor de cultură. Credeţi că această resuscitare poate determina şi o schimbare la faţă a Constanţei?
C. A.: Absolut! Una o atrage pe cealaltă. Ni se spune mereu, în mediul audio-vizual, „da, asta e, domnule, ce le dai la oameni…”. Ce le dai sau ce-i înveţi pe oameni?!? Fiindcă nu e totuna. Lucrurile nu sunt nici simple, nici simpliste. Dacă oamenii sunt obişnuiţi cu evenimente precum „Noaptea bibliotecii”, spre exemplu, ei încep să le vrea. Dacă le dai lucruri de calitate, încep să le dorească. Acest public există, este latent şi este dornic, fapt demonstrat, recent, de piesele de teatru care se joacă la Constanţa şi la care nu mai găseşti un loc liber.
Pe de altă parte, cred că nu suntem pe deplin conştienţi de forţa şi de importanţa gestului cultural ca gest de dezvoltare generală a unei comunităţi. Oraşele româneşti şi oraşele străine care au un anumit număr de turişti şi care s-au dezvoltat, s-au dezvoltat şi pe baza acestei resuscitări a evenimentului cultural. Gândiţi-vă la oraşele româneşti – nu doresc să le numesc – în care se defăşoară numeroase festivaluri internaţionale şi care aduc după ele o pleiadă de turişti.
Gesturile noastre culturale sunt de maximă importanţă nu doar pentru educarea comunităţii, ci şi pentru dezvoltarea acesteia, pentru că lucrurile sunt în conexiune. Noi nu prea am fost obişnuiţi să gândim aşa. Am gândit strict pe domeniul respectiv, pe instituţia respectivă, pe bucăţică. Dar lucrurile nu mai sunt demult aşa. Toate interferează. Autorităţile locale din România nu au înţeles încă faptul că gesturile culturale aduc după ele ceva. Cultura nu doar cheltuieşte bani, dar aduce plusvaloare unui oraş. În momentul în care vom înţelege asta, vom înţelege şi de ce lucrurile stau la alţii altfel. Pentru că ele trebuie gândite într-o viziune de ansamblu.
Fotografiile au fost realizate în Secţia de împrumut adulţi a Bibiliotecii Judeţene Ioan N. Roman.
Nici un comentariu