Vineri, 1 iulie, la ora 10.30, Liga Navală Română şi organizaţia patronală Operatorul portuar organizează conferinţa cu titlul „Constanţa, un port prea îndepărtat”. Subiectul conferinţei este masterplanul portului Constanţa, iar gazdă va fi Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Evenimentul va reuni toţi factorii interesaţi în dezvoltarea portului Constanţa, care vor avea astfel prilejul să-şi etaleze poziţiile şi propunerile într-un cadru favorabil dialogului. Este vorba despre patronate, autorităţi portuare, sindicate, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, membri ai comisiei de transporturi din Parlament.

Cum masterplanul, care vizează o planificare pe termen lung a strategiei de dezvoltare a portului Constanţa, fiind şi un obiectiv crucial al strategiei în domeniul transporturilor, a provocat nu doar controverse, ci şi demonstraţii ale sindicatelor portuare, discuţiile se anunţă foarte interesante, dacă nu chiar aprinse.

Amintim că CN „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa şi Ministerul Transporturilor în calitate de Autoritate de Management pentru POS-T 2007-2013 au semnat contractul nr. 247/03.12.2014 pentru acordarea finanţării nerambursabile a proiectului „Master Plan al Portului Constanţa” din fonduri publice. Valoarea totală a contractului de finanţare este 5.164.676,93 lei, iar în luna februarie 2014 autoritatea contractantă, CNAPMC a semnat contractul de servicii „Asistenţă tehnică pentru elaborarea unui Master Plan al Portului Constanţa”, cu Asocierea SC Ernst & Young S.R.L. – Inros Lackner AG.

Anterior, în 2002, a mai fost elaborat un masterplan al Portului Constanţa, de către Japan International Cooperation Agency (JICA), cu o strategie de dezvoltare până în 2020, proiect finanţat de guvernul Japoniei şi executat în urma unui Acord de colaborare semnat la data de 19 aprilie 2000 între Ministerul Transporturilor din România şi JICA.

 

Sursa foto: portofconstantza.com

(Citit de 300 ori, 1 afisari astazi)