Imediat după ce America intrase în Primul Război Mondial, în aprilie 1917, președintele Woodrow Wilson, cel care avea să devină simbolul idealismului în politică, înțelegând perfect spiritul Aliaților europeni, formula o frază de un realism machiavellic: „După ce se va termina războiul – îi scria Wilson alter-ego-ului său, Colonelul House – îi vom putea face să îmbrățișeze modul nostru de gândire, fiindcă la ora aceea, dincolo de alte considerente, vor fi la mâna noastră din punct de vedere financiar”. Deși catalogat de unii contemporani europeni drept utopic, primul președinte american care traversa Oceanul într-o calitate oficială nu se înșela deloc, iar ideile lui au schimbat definitiv paradigma relațiilor internaționale.
La capătul celălalt al unui secol al XX-lea „scurt”, figura lui Ronald Reagan este cel puțin la fel de interesantă pentru istoria lumii. Actor, indiferent la teoriile clasicizante, nu știa aproape deloc istorie, iar detaliile politicii externe erau absolut plictisitoare pentru locatarul de la Casa Albă. Însă în spatele acestei imagini, s-a dovedit că se ascundea o personalitate complexă, pentru care afirmațiile nesofisticate, dar directe, ajungeau să întruchipeze spiritul realismului politic american. În acest sens, un episod este relevant pentru discuția pe care o propun: în perioada în care Uniunea Sovietică se prăbușea, Reagan, care visa să-l convingă pe Mihail Gorbaciov de bunăstarea lumii libere, se arăta deschis unui ajutor financiar pentru Moscova, însă aceasta din urmă ar fi trebuit să organizeze alegeri libere în structurile locale. „Comuniștii știu cum să guverneze cu ajutorul poliției secrete, dar nu cu votul secret”, remarca, nu fără un soi de ironie amară, Henry Kissinger.
Plecând de la aceste două exemple, pe care le consider relevante, desigur nicidecum singulare în politica americană, mi-a atras atenția un fenomen interesant în România ultimilor ani, în general, și în Constanța, în special. Breaking-news-urile au la bază chestiunile de politică internă, alături de calamități, violuri, viața vedetelor, minunile, dar mai mult falsele minuni etc. Cu mici excepții, declarațiile factorilor politici externi nu fac nici rating, dar, și mai curios, nu sunt remarcate nici măcar de cei cărora, de cele mai multe ori, li se adresează. Unul dintre exemplele relevante, în opinia mea, este mesajul pe care asistentul secretarului de stat Victoria Nuland l-a transmis în diferite momente, după începerea războiului din Ucraina: „Corupția poate îngenunchea democrațiile din Europa Centrală și de Est”. Pentru ca, în iulie 2015, în Croația, Nuland să vorbească și mai aplicat: „În România, avem un parteneriat prin care pregătim procurorii să identifice, să investigheze şi să trimită în judecată cazurile de corupţie”. Cu doar un an înainte, în mai 2014, cu ocazia unei vizite la București, vicepreședintele Joe Biden cataloga corupția drept „o altă formă de tiranie care pune în pericol economiile statelor și securitatea lor națională”.
Însă în vârful ierarhiei știrilor care nu fac breaking-news și poate nici nu ar trebui să facă, dacă le analizăm separat de politică, sunt cele legate de anumite investiții, în anumite domenii, și mai ales, în anumite regiuni. Totuși, ele s-ar putea să ne influențeze decisiv viitorul. A trecut aproape neobservată știrea din primăvara anului curent, conform căreia societatea americană ADM, unul dintre cei patru giganți ai comerțului mondial cu materii prime agricole, a preluat două terminale, acumulând, astfel, jumătate din Portul Constanța. Aceasta după ce, într-un articol din octombrie 2014, agenția Bloomberg, cea mai mare companie de știri și informații financiare din lume, atrăgea atenția că Portul Constanța a devenit cel mai mare din Europa, în comerțul cu cereale.
Un al doilea exemplu, legat direct de Constanța, nu este o știre, este un interviu oferit de Kara Aylward ziarului Ziua de Constanța. O primă observație, în opinia mea, în acest caz, nu este neapărat faptul că un oficial american, consilier adjunct al Ambasadei SUA la București, dă acest interviu, cât momentul pe care îl alege și, mai ales, mesajele pe care le transmite. Să luăm câteva exemple. În perspectiva viitorului, oficialul american face apel la manualul democrației și al economiei de piață: „Ce ar putea face Constanţa din această perspectivă, mai ales ca să stimuleze potenţiale investiţii în port, este să realizeze licitaţii transparente, competitive, astfel încât toate firmele să poată concura nediscriminatoriu şi de pe baze egale”. În plan concret, este evident că exemplul ales este unul al unui domeniu strategic: „Explorările care sunt în curs în sectorul offshore al Mării Negre sunt promiţătoare […]Dacă explorările offshore au succes, România va reuşi să contrabalanseze declinul natural al producţiei onshore şi, de asemenea, ar putea contribui la securitatea energetică regională, ceea ce constituie unul dintre obiectivele pe termen lung ale României”. Iar finalul nu putea fi altfel decât apoteotic: „Statele Unite ale Americii şi România au o relaţie bilaterală extrem de puternică, inclusiv în domeniul militar, iar prezenţa noastră la Mihail Kogălniceau poate duce şi la colaborare economică între firme americane şi firme româneşti”.
Fie că vorbim despre discursul unui diplomat, fie despre investițiile private, nu de puține ori, mesajul din subtext și coroborarea acestor informații ne pot da o nouă perspectivă asupra știrilor. Revenind la viziunea președinților americani, invocați la începutul acestui articol, cred că suntem într-o regiune și într-o perioadă cu lipsă acută de înțelegere a fenomenului. Sau, cel puțin, așa au demonstrat/demonstrează oamenii politici care ne influențează serios viitorul. Desigur, am putea să păstrăm proporțiile personalităților, referitor la Wilson și Reagan, însă simbolistica rămâne aceeași. Cine nu vede că, acum câteva luni, administrația locală era pe punctul de a pune mâna pe port, iar acum nu mai are nici acțiunile pe care le-a avut, cine nu vede că după armată au venit și investitorii, cine nu observă că războiul din Ucraina și anexarea Crimeii de către Rusia au schimbat totalmente paradigma politicii americane în Centrul și Estul Europei și, nu în ultimul rând, cine uită că președintele George W. Bush a făcut o vizită până pe plaja de la Neptun cu ocazia Summit-ului de la București, în 2008, nu cred că va putea să înțeleagă drumul pe care se îndreaptă orașul și județul Constanța.
Paradoxal, se pare că cei mai înfocați susținători ai unicității acestui oraș nu au înțeles că el chiar este unic. Dar nu datorită cluburilor și nisipului…
Nici un comentariu