Acum vreo zece ani şi mai bine, în tactica militară modernă a apărut un nou termen. Războiul asimetric, termen pe care strategii români s-au chinuit să îl deprindă din răsputeri, aşa cum am încercat şi eu de altfel. O complicată expunere de motive, justificări peste justificări ale americanilor care au intrat peste Saddam Hussein în Afganistan şi acum în tot Orientul mijlociu.
Până la urmă, eu am înţeles aşa: în războiul asimetric, de o parte stau blindate şi echipamente moderne ale lumii civilizate iar de cealaltă (acum) nişte islamişti dispuşi să moară pentru un ideal, oricât de îngrozitor ar fi acesta, islamişti care au în curtea din spate mine antitanc, proiectile şi veste cu exploziv. Strategii americani şi europeni, oricât de bine pregătiţi ar fi, nu pot rivaliza cu nişte extremişti care pun bombă peste bombă (cine le-o fi dat oare cheia de la depozitul de armament?).
S-a văzut asta în Afganistan şi Irak, acum se vede în Franţa. Acum mor mai mulţi civili decât mor militari în teatrele de operaţii. Războiul asimetric nu a mai vrut să stea în nisipurile însângerate, acum s-a mutat în Europa modernă. A început de sub turnul Eiffel şi cine ştie unde se va mai duce.
E bine? E rău? Pentru noi, cetăţenii de rând bine nu are cum să fie bine, să călătoreşti în autobuz cu sinucigaşi cu zece kile de exploziv sau Kalaşnikoave la ei. Pentru ei, politicienii şi fabricanţii de arme, care sunt protejaţi de sistem şi de blindaje, nu ştiu dacă este la fel de rău. Ies bani buni din afacerile cu război. De asta s-au dus americanii în Vietnam şi Coreea, de asta au luptat ruşii în Afganistan, de asta l-au creat americanii pe Osama Bin Laden (chiar dacă acesta s-a întors împotriva creatorilor lui), de asta Kosovo a primit independenţa, de asta Ucraina a ajuns ce a ajuns. De bani. Bani mulţi, mult mai mulţi decât vă închipuiţi. Şi nu ştiu, la masa unde se împart bani, cât mai contează viaţa.
Noi, românii, am fost mereu carne de tun. De-a lungul istoriei, toţi au venit cu noi sau peste noi, în funcţie de interese. Şi cu ce ne-am ales? 50 de ani de comunism fără creier, dar aproape deplin (comunismul deplin era ţelul suprem înainte de 1989), acum facem 25 de ani de libertate, tot fără creier, dar cu scut antirachetă la Deveselu şi militari morţi în teatrele de operaţii. E bine? E rău?
Şi pentru că tot am aniversat prima Zi a Dobrogei, ştiaţi că militarii care au eliberat ultimul oraş românesc de sub ocupaţia germană, Carei, aparţineau de Divizia 9 Infanterie Dobrogea? Ăştia nu au murit degeaba. VIVE LA FRANCE!
Sursa foto: pickywallpapers.com
Nici un comentariu