Te văd zilnic pe stradă, treci grăbit, cu umerii îngrămădiţi, cu capul plecat deasupra touchscreen-ului.  Poate nu cunoşti toate semnele de circulaţie, dar cu siguranţă ştii pe de rost pictogramele de la Wireless, Bluetooth, NFC. Nu mai ai cheia atârnată, cu fir gros de sfoară, la gât şi nici nu mai porţi denim decolorat. În schimb, porţi jeanşi slim şi ai smartphone de ultimă generaţie în mână. Pe piept, sub cămaşă, ai tatuat un „F”, similar cu popularul „S” al lui Superman. Ştiu asta, pentru că şi tatuajul meu e tot acolo. Suntem legaţi sau, mai degrabă, interconectaţi, căci amândoi suntem, în fapt, copiii aceleiaşi mame: generaţia Facebook.

Promotii tablouri pecanvas.ro

În popor, oamenilor ca tine şi ca mine li se spune, deja depreciativ, „tineri frumoşi şi liberi”. Ni se impută, în mentalul colectiv, că ne-am făcut din tinereţe scut şi din libertate stindard şi c-am pornit la război fără ca măcar să ştim împotriva cui luptăm sau ce vom face atunci când vom fi câştigat. Aşa să fie, oare, frate al meu întru IP?

Ei spun că ne lăudăm cu libertatea noastră de acţiune şi de expresie, dar că ne-am pierdut în ea ca într-un labirint, că am făcut din ea o raţiune de a fi. Că toată tehnologia asta din jur, telefoanele mobile şi tabletele şi LCD-urile ne-au încorsetat atât de strâns încât nici nu mai simţim strânsoarea acestei conexiuni. Că am devenit sclavii pixelilor, ahtiaţi să ne cumpărăm ultimul model de telefon sau cel mai în vogă joc pe calculator, să ne actualizăm mereu profilul  pe reţelele virtuale, să răspundem prompt mesajelor de pe What’sUp. Că e de ajuns o zi fără acces la Internet ca să  intrăm într-un soi de  sevraj, căci fluxul ăsta al noutăţilor la care suntem conectaţi creează atâta depedendenţă încât, atunci când ni se blochează accesul la el, experimentăm sentimente similare cu cel al abandonului.

Ei spun că luăm în zeflemea tot ceea ce a construit generaţia de dinaintea noastră, că dărâmăm fundaţiile, în loc să construim pornind de la ziduri deja ridicate pe jumătate. Că  ideea de vechi ne face să strâmbăm din nas cu dezgust: „Ce, doar trăim în secolul XXI, aici cuvântul zilei e «noutatea», e «update-ul»”. Că cerem schimbarea, reformarea radicală a tot ce e învechit, nemaifiind dispuşi să tolerăm nimic din ceea ce ni se pare a fi abuz.

Că azi ieşim în stradă, dărâmăm guverne, suntem vocali şi uniţi, o torţă ale cărei flăcări nu poţi să le ignori, pentru ca mâine să ne vedem liniştiţi de viaţa personală, închişi în bula de cristal a unei existenţe perfecte, expuse pe Facebook.

Ei spun că suntem aroganţi şi că avem impresia că totul ni se cuvine, ba chiar pe tăvi de-argint. Că, deoarece am crescut sub spectrul visului american care ne-a marcat copilăria prin filme, ţintim direct spre un job care presupune mulţi bani, succes, un birou de şef din care să-i coordonăm noi pe alţii, nu să ne lăsăm coordonaţi.

Că ce încercăm noi să facem, de fapt, e să ardem etapele. Că ochim direct vârful, fără a mai fi dispuşi să pornim de jos, să prindem meserie de la „ăi mai experimentaţi”, pe care îi vrem detronaţi.

Ei spun că suntem narcisişti, că tot ce facem e pentru a hrăni, prin aprecierea celorlalţi, propriul nostru ego. Că postăm zilnic poze cu noi înşine, cu ce bem, mâncăm sau cumpărăm doar pentru a arăta că „avem cu ce” şi a fi invidiaţi în secret de ceilalţi. Mai spun că suntem anxioşi, neliniştiţi, instabili, derutaţi, că facem slalom de la un loc de muncă la altul, de la o relaţie la alta, că totul se întâmplă pe repede-înainte şi că atunci când efectele nu apar imediat, ne pierdem interesul, energia, motivaţia.

Că am uitat să mai interacţionăm altfel decât mediat: ne facem cumpărăturile online, ne întâlnim jumătatea online, ne luăm diplomele participând la cursuri online, iar atunci când suntem faţă în faţă cu un altul, înghiţim în sec fiindcă tăcerea e awkward şi nu putem vorbi prin gif-uri sau emoticoane.

Ei spun multe despre noi şi mi-aş dori să le putem arunca în faţă că n-au deloc dreptate. Dar am minţi şi ne-am minţi. Pentru că viaţa noastră chiar e un scroll continuu printre necunoscute, obstacole, crize identitare şi valorice. Deşi făpturi din carne şi oase, tehnologia ne-a virtualizat, ne-a transformat pe noi, ăştia tineri, în suma imaginilor pe care le propunem spre „vânzare” prin social media. Şi mă întreb, seara, când ne deconectăm şi punem capul pe pernă, ce  avem concret? Dincolo de euforia efemeră a unui like primit la o postare nouă, dincolo de revolta temporară faţă de corupţia din clasa politică sau de problemele societăţii, ce alte sentimente mai experimentăm?

Cine suntem noi, generaţie Facebook, atunci când nu suntem pe Facebook?

(Citit de 462 ori, 1 afisari astazi)