Premiul Nobel este o distincţie care se acordă anual persoanelor care au avut contribuţii excepţionale pentru omenire în Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie.
Observ că, în general, laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură şi Pace sunt cei care au parte de cea mai mare publicitate. Cu toate astea, probabil că rezultatele laureaţilor pentru Medicină, Fizică sau Chimie sunt cele care au repercusiuni directe în viaţa noastră de zi cu zi sau a celor apropiaţi.
De exemplu, becurile LED, care au reuşit să revoluţioneze piaţa dispozitivelor pentru iluminat prin eficienţa lor, sunt rezultatul muncii unor savanţi japonezi care au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 2014. Când deschideţi plicul cu următoarea factură de curent, trimiteţi-le un gând bun lui Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi lui Shuji Nakamura. Dacă nu vă amintiţi numele lor, e suficient un gând bun pentru întreaga comunitate ştiinţifică din Japonia, pentru că, având în vedere ritmul în care aceasta primeşte Premii Nobel în ultimii ani, cu siguranţă veţi mai folosi multe din descoperirile sale.
Să economisim ne dorim cu toţii, dar cred că multă lume este de acord că sănătatea este unul dintre lucrurile cel mai de preţ în viaţă. E adevărat că mulţi dintre noi începem să apreciem sănătatea atunci când apar diverse probleme. Ar trebui totuşi să nu apreciem doar sănătatea, ci şi pe cei care, prin munca lor, ne ajută să o conservăm sau să ne tratăm bolile. Una din ele este diabetul, o boală cronică, dar care se poate controla cu succes în ziua de azi. Asta datorită descoperirii insulinei, de către Frederick G. Banting şi John Macleod, care au primit Premiul Nobel pentru Medicină în 1923.
Mai târziu, Frederick Sanger şi Dorothy Hodgkin au primit câte un Nobel pentru Chimie, pentru descoperirea structurii insulinei. Fără toate aceste descoperiri, viaţa unei părţi importante din cei aproape 400 de milioane de bolnavi de diabet la nivel mondial ar fi fost mai scurtă. Înainte de existenţa tratamentului cu insulină, diabetul se trata cu o dietă săracă în carbohidraţi. Moartea era sigură, fie de inaniţie, din cauza dietelor prea stricte, fie din cauza bolii.
În secolul XXI, boala care ne sperie cel mai tare şi care ne face să ne gândim la moarte este cancerul. O mare parte a comunităţii ştiinţifice încearcă să găsească atât tratamente pentru cancer, cât şi mecanismul declanşării lui. Din păcate, sunt peste 200 de tipuri de cancer, deci o să mai treacă o vreme până când o să le putem controla pe toate. Din fericire, există totuşi tipuri de cancer care se pot vindeca dacă sunt detectate în faza incipientă, cum este cancerul de sân. Un alt exemplu este cancerul de col uterin. Astăzi ştim că există o legătură de cauzalitate între virusul papiloma uman (HPV) şi cancerul de col uterin. Existenţa unei astfel de legături se bănuia de la începutul secolului trecut, dar a fost nevoie de zeci de ani de cercetare pentru a o putea demonstra. Harald zur Hausen a primit Premiul Nobel pentru Medicină în 2008 pentru eforturile depuse în descoperirea relaţiei cauză-efect între virusul papiloma uman şi cancer.
Cumulate, progresele făcute în ştiinţele naturale şi cele exacte în ultima sută de ani sunt probabil cele mai spectaculoase din istoria omenirii. Ne fac viaţa mai uşoară, mai frumoasă şi mai lungă. În cel mai bun caz, meritele unui cercetător vor fi recunoscute după zeci de ani de muncă, iar Premiul Nobel este cea mai înaltă distincţie la care poate spera. Alteori, utilitatea descoperirilor lui este apreciată abia după moartea sa. Până la urmă, cercetătorii nici măcar nu caută faima. Tot ce îşi doresc este să aibă posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea, iar pentru asta e nevoie ca munca lor să fie preţuită ca atare. Cercetarea ar trebui să fie unul dintre pilonii de bază pe care o ţară să îşi construiască viitorul, alături de sănătate şi educaţie.
Nici un comentariu