Cafeaua. Anul trecut, după ce o prietenă trecuse cu bine peste o boală teribilă, ne promiteam reciproc că vom sărbători la o cafea lungă şi că, de atunci înainte, nu ne vom mai refuza această mică plăcere, condimentată cu poveşti despre orice. Însă, apoi, de fiecare dată când ne întâlneam, aveam grijă să ne reproşăm unul altuia că nu ne ţinusem de cuvânt. Tot felul de scuze… că nu am timp, că nu urc până în mansardă; de cealaltă parte, că are de scris, că vine rar în Campus… Şi, uite aşa, din când în când mai stăteam la o poveste scurtă în părculeţul universităţii, cu o cafea în mână, însă niciodată acea cafea despre care vorbiserăm. În scurt timp, prietena şi-a luat un concediu prelungit, răspundea rar la telefon, apoi se limita doar la mesaje. E drept, mă mai tachina că nu am dat cafeaua…dar nu mai era vioiciunea de altădată.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Berea. Un amic, surprins fiind că îl sunasem să îi spun la mulţi ani de ziua lui, deşi eram departe de Constanţa şi era şi Ajunul Crăciunului, mă punea să-i promit că vom bea o bere cu ocazia revenirii mele. La scurt timp, însă, aveam să sărbătoresc eu un eveniment cu totul deosebit, şi mă suna să îmi spună că, în noile condiţii, îmi revenea mie sarcina de a-l invita pe el. Şi, tot aşa, când ne mai întâlneam la evenimentele mondeno-culturale ale Constanţei, aveam grijă unul de celălalt şi ne tachinam cu subiectul Berii nebăute, amândoi cu un aer superior, că „doar nu e nimic urgent”.

Cămaşa Neagră. La finalul lunii iunie mi-am cumpărat o cămaşă neagră. E abia august şi o port pentru a doua oară, de fiecare dată fără să-mi doresc. Cafeaua şi Berea nu mai am cum să le beau cu cei doi. Nu cred că am vreo scuză. Aş fi avut tot timpul din lume să merg la ACEA CAFEA şi la ACEA BERE. În acel moment nici nu credeam că greşesc prea mult. Cine ar fi crezut că la 39 şi, respectiv, 43 de ani, timpul nu mai are răbdare cu oamenii? Eu, unul, m-am înşelat amarnic.

(Citit de 2.984 ori, 1 afisari astazi)