„Mamaia copiilor” este un fenomen neobişnuit în Constanţa ultimilor ani, ca unic proiect cultural pe care administraţia Mazăre – Constantinescu nu a reuşit să-l distrugă. Iar meritul întreg îi revine actorului şi compozitorului Liviu Manolache, îndeajuns de tenace pentru a continua eforturile tatălui său, regretatul compozitor Aurel Manolache, în ciuda tuturor piedicilor, şi a ţine în viaţă ceea ce este, poate, cea mai importantă manifestare artistică din România pentru copii şi adolescenţi.
Festivalul, aflat la a şaisprezecea ediţie, începe astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu secţiunile Interpretare şi Show. Mâine seară va fi secţiunea de Creaţie, iar Gala Laureaţilor este programată duminică, 24 iulie. Spectacolele încep la ora 18.30, iar biletele pot fi procurate de la Casa de Cultură, la modicul preţ de 10 lei.
„M-am săturat de falşii specialişti, chiar cu diplome de doctori!”
Condiţiile tehnice – sonorizare, lumini, scenografie – sunt dintre cele mai performante, Liviu Manolache accentuând în mod deosebit asupra obligaţiei de a oferi copiilor tot ce este mai bun şi a-i înconjura de specialişti: „Ca om de cultură, m-am săturat să trăiesc întâmplător şi oricine să se ocupe de cultura mea. Dacă-i mai ţinem mult pe copii în minciună, o să ne trezim că nu mai ştiu cine sunt. Modalitatea de a ajunge la adevăr este prin specialişti adevăraţi, nu prin cei care doar se declară specialişti, chiar cu diplome de doctori în buzunar!”
În acest context se înscrie participarea la organizare a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) şi a Asociaţiei pentru Drepturi de Autor a UCMR, care va oferi şi Trofeul festivalului. De altfel, preşedintele juriului festivalului este compozitorul Adrian Iorgulescu, preşedintele UCMR şi fost ministru al Culturii, iar compozitorul Viorel Gavrilă s-a ocupat în aceste zile de coordonarea repetiţiilor. Din juriu vor mai face parte Horia Moculescu, Mircea Drăgan şi George Natsis.
Adrian Iorgulescu a vorbit ieri, la conferinţa de presă, despre nevoia de a crea noi generaţii de interpreţi şi de a susţine creaţia românească, în contextul supramanelizării fenomenului artistic, „căzut în cele mai ordinare kitsch-uri”. Tot el a arătat un alt obiectiv al festivalului, mai puţin vizibil, dar de egală importanţă, acela de a crea publicul meloman de mâine, prin educarea gustului artistic. Copiii participanţi la „Mamaia copiilor”, chiar dacă nu vor deveni toţi vedete, vor fi adulţi care vor distinge valoarea de non-valoare.
Un CD cu 26 de piese, inclusiv negative şi texte, va fi distribuit gratuit în toată ţara
În acest context educativ a fost lansat ieri un album – şcoală, conţinând cele mai cântate (în festival) 26 de piese compuse de autori români, dar şi negativele şi textele lor, reprezentând un instrument valoros pentru toţi profesorii care pot lucra cu elevii lor aceste piese. Albumul, finanţat de UCMR-ADA, va fi trimis gratuit către toate palatele copiilor şi şcolile de canto din ţară[i].
Viorel Gavrilă şi-a oferit părerea profesională, remarcând că în concurs sunt copii foarte buni, veniţi, în urma preselecţiei, din toată ţara, şi a dat creditul cuvenit profesorilor ce îi descoperă şi îi învaţă. Pentru toţi aceşti copii Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia copiilor” este momentul cel mai important al fiecărui an. Compozitorul a deplâns dispariţia Festivalului de la Mamaia, care ar fi fost, în mod logic, pasul următor în cariera adolescenţilor laureaţi la „Mamaia copiilor”.
Doliu şi regrete pentru Festivalul de la Mamaia
Festivalul de la Mamaia a murit chiar în anul în care ar fi ajuns la ediţia cu numărul 50. Din 2013 autorităţile locale nu au mai fost dispuse să cheltuiască pentru o manifestare artistică ce reprezenta echivalentul românesc al Festivalului de la San Remo, ci au preferat finanţarea carnavalurilor cu roluri principale rezervate fostului primar. De altfel, în acest moment, festivalul nici nu ar mai avea unde să se desfăşoare, cele două scene ce l-au găzduit – Teatrul de vară Mamaia şi Grădina de vară Soveja – fiind în paragină.
Dacă pentru „Mamaia copiilor” s-a luptat Aurel Manolache, găsind soluţia de a-l muta în Casa de cultură – cu sprijinul total al directorului Gheorghe Ungureanu –, atunci când nu mai era disponibilă altă scenă, festivalul mare nu a avut decât gropari, care au privat Constanţa de cel mai frumos moment artistic al verilor.
„Am încredere în tenacitatea lui Liviu Manolache, care se va lupta pentru ca festivalul să se facă din nou”, a spus Viorel Gavrilă, iar cel invocat a confirmat că a avut discuţii – nu foarte concrete – cu noile autorităţi rezultate prin vot, pentru a demara refacerea grădinilor de vară.
Revenind la motivul de bucurie, numărul participanţilor la „Mamaia copiilor” a ajuns anul acesta la 500 – interpreţi şi profesorii lor, iar cele trei spectacole vor fi transmise în direct de Neptun TV.
[i] Liviu Manolache mi-a oferit ieri, la conferinţa de presă, un album pe care îl pot da mai departe (gratuit, desigur), dacă vreun profesor de muzică este interesat să-l primească de la mine (aştept să mă contactaţi prin Facebook).
Nici un comentariu