Mi-am permis să folosesc titlul de acum câteva zile al Alinei, pentru că se potriveşte perfect cu ce urmează să vă spun. O să continui, într-un fel ideile lui „Şef” (aşa i-am spus încă de pe vremea primei echipe care a lansat cotidianul Observator de Constanţa, unde Alina Vasiliu era redactor şef adjunct, şi aşa i-a rămas până în ziua de azi), cu deosebirea că eu nu voi folosi trăiri şi întâmplări din trecutul profesional, ci chiar impresii proaspete de luni dimineaţa.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Pe scurt, am luat pulsul cozilor unde se distribuie alimente gratuite. Sute de pensionari, aranjaţi pe trei sau patru rânduri, exact cum făceam (da, pe vremea lu’ Împuşcatu’ am stat şi eu, copil fiind, la cozi la lapte, ouă, caşcaval şi alte alea care se dădeau cu porţia) înainte de 1989.

Cum nu mai există, cel puţin scriptic, Securitatea, cozile de azi sunt mult mai vorbăreţe şi cu mult mai multă gesticulaţie decât înainte. Ba chiar coada, ca un organism pluricefal, a devenit agresivă la vederea mass media şi ne-a scos pe loc vinovaţi de situaţia actuală din politică şi economie. Am scăpat însă doar cu nişte invective, pentru că protestatarii nu voiau să îşi piardă poziţia strategică în cadrul cozii şi de aceea nu au putut urmări „ţinta”.

În fine, de cealaltă parte a fenomenului, adică la nevoiaşii care apucaseră să intre în posesia mult-doritelor pachete, la fel, nemulţumire mare: „Nişte pui, orez, făină. Ce-a fost mai bun n-a dat. Dacă nu mai e Mazăre, praful s-a ales. Ulei n-a mai dat, care o fi problema nu ştiu”, se plângea un beneficiar (pachetele „lu’ Mazăre” conţineau în plus zahăr şi ulei, dar pe atunci nici DNA-ul nu stătea cu ochii ca pe butelie pe Primăria Constanţa, aşa cum face acum).

Deci e clar: actuala administraţie nu se ridică, cel puţin în arta pomenilor electorale, la nivelul Salvamarului. Aşa că, dragă Şef, s-ar putea ca actualul primar să nu ajungă la acelaşi nivel de adulaţie din partea lui mamaie şi tataie ca Măzăriche, aşa cum ai încheiai tu articolul… Nu pentru că tataia şi mamaia şi-ar fi dat brusc seama că tot ei, în mod indirect, plătesc puii ăia calitatea a III-a şi restul conţinutului pungilor, nu!, ci pentru simplul fapt că pachetul e mai subţire cu un zahăr şi un ulei.

La final o să am nesimţirea (m-am autocriticat pentru cei care mă înjură şi sar în apărarea pomanagiilor ori de câte ori îmi arăt dezacordul faţă de astfel de pomeni, care nu neg că îi ajută pe unii să pună ceva în plus pe masă, dar, în acelaşi timp, îi fac parcă  pe oameni să stea în genunchi, chiar dacă nu şi-au flexat un milimetru picioarele) să mă întreb, parafrazând pasajul din nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul în care ţăranii îi cereau domnitorului capul boierului Moţoc: mulţi, dar proşti sau proşti, dar mulţi?

(Citit de 888 ori, 1 afisari astazi)