Atunci când Constanţa redevine a noastră

Orice vară petrecută la malul Mării Negre, sub veghea atentă a paznicului-poet Ovidiu, e similară cu traiul într-un stup: e tot timpul zgomot şi agitaţie, iar turiştii – deveniţi, prin comparaţie, albine – dau năvală în stup, ajungând să-l ocupe până la suprasaturaţie, exilând într-un colţ albinele care locuiesc de drept aici. Pe toată durata sezonului estival, Constanţa devine „proprietatea” turiştilor şi încetează să mai fie a constănţenilor, care fac involuntar un pas înapoi şi cedează, temporar, oraşul „străinilor”. O fac, desigur, pentru o cauză bună, căci turismul e susţinut din banii pe care acelaşi flux continuu de turişti îi cheltuie la mal de mare. Totuşi, din vreme în vreme, nu-i constănţean care să nu se-ntrebe cu năduf „Of, da’ nu mai vine odată toamna?”. Căci toamna turiştii se-mprăştie în toate cele patru zări ca nişte albine dezorientate, iar Constanţa redevine, cel puţin până anul viitor, a localnicilor.

Toamna, plajele pierd strălucirea trupurilor bronzate şi capătă aspectul acela părăsit, aproape sălbatic care aminteşte de natura paradisiacă, neexploatată de mâna omului. Umbreluţele colorate, beach-barurile cu muzică „bumţi-bumţi” şi autoservirile cu îmbietoarele delicii calde devin doar o amintire într-o poză postată pe Facebook în concediu. Mamaia pare acum un platou de filmare în paragină, cu magazine goale, câini care latră solitar şi localnici care se pot plimba în voie pe faleză sau pot face jogging pe malul mării fără să mai ocolească, ca la maraton, şezlongurile aşezate până în buza apei.

Tot toamna, traficul redevine fluid în zone în care, vara, coloane de maşini cu numere de înmatriculare altele decât CT se întindeau la nesfârşit.

Începând cu jumătatea lunii septembrie, problema locurilor de parcare se rezolvă şi ea. Nu mai eşti nevoit să-ţi laşi maşina la kilometri buni de locul în care trebuie să ajungi sau să aştepţi cu orele ca „unul mai cu tupeu” să binevoiască să-şi mute maşina de pe locul tău de parcare, ăla pe care-l plăteşti an de an, conştiincios, la primărie.

Toamna, spectacolul stridenţei încetează brusc, de parcă picăturile de ploaie ar spăla tot exotismul impregnat în ţinutele şi comportamentul turiştilor. Fără strigăte la terase, fără oameni care merg pe stradă sau chiar la cumpărături doar în costumele de baie sau în ţinute deocheate, fără mijloace de transport în comun încărcate până la refuz de turişti dezorientaţi că nu găsesc drumul spre obiectivele vizate.

În septembrie, Constanţa parcă se linişteşte, devine melancolică şi ceva mai calmă, asemeni localnicilor care-o cunosc atât de bine şi care, o vară întreagă, tânjesc după atmosfera „potolită” a toamnei la mal de mare. Abia acum aerul nu mai miroase a hamsie, petrecerile se  mută în interior, pe plajă auzi doar pescăruşii.