Simion Tavitian, jurnalist, scriitor şi pasionat filatelist, a fost comemorat la sfârşitul săptămânii trecute de fiica sa, Anaid Tavitian, secretar literar la Teatrul de Stat Constanţa, de foşti colegi din presă, de admiratorii săi antumi şi postumi şi de comunitatea armenilor, din care făcea parte.
Remarcabilă este mobilizarea acestei comunităţi pentru a sprijini organizarea evenimentului desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman”, precum lăudabil este şi gestul lui Anaid Tavitian de a-i invita la pomenire pe cei alături de care tatăl său şi-a petrecut viaţa. „Un om care nu mai există fizic continuă să trăiască în memoria celor ce l-au cunoscut şi se spune că de fiecare dată când îi este pomenit numele el zâmbeşte din ceruri”, a spus, emoţionată, fiica lui Simion Tavitian.
Pe rând, gazda reuniunii, Corina Apostoleanu, scriitorii Ovidiu Dunăreanu şi Costache Tudor, jurnalista Steliana Bajdechi, profesorii Arșaluis Sarchizian Gurău şi Garabet Kümbetlian, preşedintele Uniunii Armenilor din Constanţa, Hacic Garabet şi-au amintit momente preţioase alături de cel comemorat şi i-au lăudat viaţa şi opera. De asemenea, au fost citite mesaje din partea directorului Arhivelor Naţionale Constanţa, Virgil Coman, şi jurnaliştilor Vartan Arachelian şi Mihai Stepan Cazazian.
Seara a fost punctată de câteva momente artistice. Actriţa Cristina Oprean i-a emoţionat pe cei prezenţi recitând câteva poezii de Lucian Blaga şi Aron Cotruş, iar Armine Hacichatrian, soţia preotului Bisericii Armene din Constanţa, o valoroasă soprană de coloratură, a impresionat publicul cu două melodii armeneşti.
Simion Tavitian (3 februarie 1926 – 7 noiembrie 2008) s-a născut în oraşul Cetatea Albă din Basarabia, şi a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti şi Facultatea de Economie Generală a Academiei de Studii Economice. Timp de 13 ani, Simion Tavitian a condus Asociaţia Filateliştilor „Tomis”, iar în 1995 a înfiinţat publicaţia „Magazin de Filatelie, Cartofilie şi Numismatică”. Preocupat de istoria naţiei sale, dar şi de tărâmurile ţării adoptive, Simion Tavitian a scris cărţile „Dobrogea, tărâmul dintre ape”, „Armeni sub cupola Academiei“, „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor“, „Armeni de seamă” şi „Armeni din România”.
1 comentariu