Oricât de des am auzi în jur că „banii nu aduc fericirea” şi că „bunăstarea spirituală e mai importantă decât cea materială”, există totuşi un grad de ipocrizie în această afirmaţie căci, dacă ne aruncăm un ochi asupra piramidei lui Maslow[i], nici măcar nevoile de bază nu le poţi satisface în lipsa capitalului financiar. Asta, ca să nu mai vorbim despre nevoile sociale sau de autodezvoltare. Având în vedere acest lucru, putem înţelege de ce, imediat după absolvirea facultăţii sau chiar din timpul acesteia, tinerii caută cu entuziasm, uneori cu disperare să se angajeze, să-şi câştige propriii bani. De cele mai multe ori, însă, intrarea în câmpul muncii e ca un duş rece sau, mai degrabă, ca şi cum ai pătrunde în „ochiul” unui ciclon: îţi dărâmă toate perspectivele idealiste despre ce înseamnă a obţine un job şi a-l practica zilnic. Uneori, pentru a supravieţui în lumea „comercială”, ajungi să practici şi altă meserie decât cea pentru care te-ai specializat.

Promotii tablouri pecanvas.ro

Când, la scurt timp după absolvire, baţi cu diploma-n mână la uşa potenţialilor angajatori, pui în acest demers tot avântul tineresc pe care-l ai în tine, toată dorinţa ta de a-ţi arăta potenţialul şi de a valorifica ce ai acumulat în anii petrecuţi pe băncile facultăţii. Îl priveşti pe angajator şi te rogi în gând să-ţi dea o şansă, măcar una, pentru a-i demonstra cât de bine te-ai putea descurca, cât de multe ştii şi cât de multe ai putea învăţa. Şi-atunci, el rosteşte cuvântul „magic”: EXPERIENŢĂ. Iar zâmbetul tău păleşte, fiindcă experienţa în domeniu e tocmai lucrul care îţi lipseşte din CV. Motivele sunt diverse: poate ai luat facultatea prea în serios, încercând să înveţi cât poţi tu de mult, poate ai muncit part-time în alt domeniu în anii de studenţie, ca să-ţi plăteşti taxa de studii şi cazarea. Prin urmare, fără experienţă se dovedeşte a fi destul de greu să pui mâna pe-un job „bun” în domeniul tău. Şi nu-i păcat, domnilor angajatori, să nu acordaţi şanse şi „picilor”, celor care acum ies cu hotărâre de SuperMan de pe băncile facultăţilor şi chiar vor să muncească? În realitate, nimeni nu s-a născut direct învăţat, iar uneori, ăştia mici şi neexperimentaţi s-ar putea să vă depăşească aşteptările.

O altă situaţie des întâlnită este cea în care reuşeşti să convingi că eşti competent şi să primeşti postul, dar, odată angajat, beneficiezi de un tratament special, pe principiul „ultimul venit, cel mai oropsit”. Pe scurt, din dorinţa de a-ţi demonstra potenţialul, accepţi şi sarcini care nu figurează în fişa postului: faci cafele, dai o fugă să cumperi prânzul colegilor sau şefului, mai stai peste program câteva ore ca să rezolvi şi ceea ce, poate, nu au rezolvat ceilalţi angajaţi etc. Nu-i problemă, poate faci cu drag aceste lucruri, vrei să te faci util şi să ajuţi, însă problema se pune atunci când nu mai e vorba de situaţii speciale, ci de activităţi care se transformă în rutină şi, încet-încet, devii un soi de „sclav pe plantaţie”, omul bun la toate şi bun cu toţi care nu spune „nu”. A fi începător nu este însă echivalent cu a-i lăsa pe alţii să profite de tine, de resursele şi timpul tău, căci începătorii au şi ei drepturi (nu doar obligaţii) şi trebuie respectaţi.

Nu în ultimul rând, un alt dezavantaj de care se lovesc proaspeţii absolvenţi la locul de muncă este salariul de pornire, (mult) mai mic în comparaţie cu salariile angajaţilor  mai vechi. Am putea spune că banii câştigaţi sunt direct proporţionali cu experienţa şi că e absolut firesc să câştigi mai puţin la început, iar pe măsură ce îţi demonstrezi eficienţa să ai posibilitatea să avansezi (şi) în ceea ce priveşte venitul. Salariile mici sunt, însă, zmeul care îi descurajează pe tinerii care au crescut „îmbătaţi” de visul de glorie american şi care vor să câştige din start cât mai mulţi bani. De aceea, nu de puţine ori, dacă un job în domeniul în care au chemare nu e bine plătit, proaspeţii absolvenţi se reorientează spre alte profesii mai bănoase, renunţând fără luptă la slujba viselor lor.

În concluzie, ascensiunea spre reuşita în plan profesional a tinerilor absolvenţi, indiferent de studiile urmate, se dovedeşte a fi un drum lent, cu serpentine.  Trebuie să-l urci pas cu pas, să ai răbdare şi să nu-ţi pierzi entuziasmul, iar atunci când drumul e blocat de bolovani, să fii dispus să muţi munţii din loc cu mâinile tale, dacă e nevoie. Alege drumul mai greu! Pe cel uşor îl aleg toţi.

 

[i] Modelul creat de Abraham Maslow, numit şi „piramida lui Maslow”, postulează că oamenii au mai multe nevoi care trebuie satisfăcute. Acest model a fost numit de Maslow – „Ierarhia nevoilor”. Nevoile pot fi clasificate pe nivele, în funcţie de importanţa lor pentru fiinţa umană. Odată ce omul a atins un anumit nivel de satisfacere ale nevoilor sale, trece la următorul. De la baza spre vârful piramidei, Maslow le clasifică astfel: nevoi fiziologice, nevoi de securitate, nevoi de apartenenţă, nevoi de stimă, nevoi de autoîmplinire.

(Citit de 334 ori, 1 afisari astazi)