Candole Partners a realizat, la solicitarea Greenpeace, un studiu amănunţit asupra domeniului energetic românesc, mai ales sectorul nuclear. Dacă luăm de bune concluziile raportului, unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă sunt bune de tăiat la fier vechi. Vă prezint pe scurt concluziile, urmând ca voi să aprofundaţi, dacă interesează. Eu zic că ar trebui.
Construirea reactoarelor 3 și 4 nu se justifică din punct de vedere al costurilor suportate de societatea românească: în funcție de prețurile viitoare ale energiei și pornind de la ipoteza că nu se depășesc costurile, subvenția necesară numai pentru costurile de construcție ar fi între 25 și 55 de miliarde € pe durata de viață a proiectului (cel mai probabil mai aproape de limita superioară, având în vedere că prețurile energiei în regiune au șanse să rămână scăzute). Aceasta ar impune o creștere între 9 și 18% a facturii medii pentru consumul casnic. Această subvenție este doar o estimare parțială, care tinde să fie eronată prin subestimare. Estimarea nu ia în considerare costurile suplimentare cu dezafectarea și depozitarea deșeurilor, subvențiile pentru ineficiență în întreprinderile de stat implicate în extracția uraniului și producerea de apă grea, asigurarea pentru accidente nucleare, costurile mai ridicate de echilibrare a sistemului energetic național, având în vedere inflexibilitatea producției nucleare, precum și costurile suplimentare de consolidare a rețelei în zona Dobrogei, care are deja un grad ridicat de congestie.
- Finalizarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă nu este fezabilă din punct de vedere comercial în niciun scenariu de modelare, în absența unui sprijin guvernamental substanțial.
- În condițiile actuale de pe piață, consumatorii din România ar putea ajunge să plătească până la 55 de miliarde € pe întreaga durată de viață a proiectului. Această sumă depășește cu 3 miliarde € bugetul României și reprezintă 38% din PIB pe anul 2013.
- Subvenția de stat ar putea ajunge la 32 de miliarde € dacă investitorul ar accepta ca subvenția să fie achitată pe parcursul a 35 de ani (ca în proiectul Hinkley Point, din Marea Britanie). Această valoare este echivalentă cu 23% din PIB-ul României în 2013.
- Cea mai mare parte a subvențiilor de stat acordate până acum au fost destinate acoperirii costurilor inițiale de investiție și pentru producerea în avans a apei grele. România subvenționează în continuare structura complicată a institutelor de cercetare, fără rezultate evidente care să adauge valoare sectoarelor respective.
- Subvențiile de stat nu includ prima de asigurare subvenționată (asigurarea de răspundere civilă pentru daune nucleare se limitează la 300 de milioane DST per incident), depozitarea și tratarea deșeurilor de combustibili și dezafectarea centralei. Valoarea acestor costuri nu este cunoscută și ar putea crește semnificativ factura finală pentru centrală, suportată de către plătitorii de taxe din România.
- În afară de garanțiile pentru împrumuturi, guvernul României ar trebui să garanteze un plafon minimal de preț. După calculele noastre, plafonul de preț minim pentru un proiect fezabil este de 115 €/MWh. Cu alte cuvinte, consumatorii din România ar plăti diferența dintre prețul curent al pieței (33 €/MWh) și prețul de exercitare (115 €/MWh).
- Toate prețurile și calculele sunt exprimate în bani reali la nivelul anului 2014. Se exclud indexările cu inflație și modificările de curs valutar. În realitate, prețul de exercitare ar trebui să fie indexat.
- Drept urmare, prețul de exercitare nu va fi de 115 €/MWh la momentul punerii în funcțiune, estimată pentru anul 2022, ci de 132 €/MWh, în ipoteza unei inflații de 2% pe an. Este foarte puțin probabil ca prețul pentru energia electrică să atingă acest nivel.
Citiţi mai mult în raportul realizat pentru Greenpeace.
Nici un comentariu