Dacă este cineva în Constanţa care să aibă autoritatea morală şi profesională, dublate de prestigiul dobândit într-o carieră de excepţie, pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a porni o reconstrucţie a oraşului şi judeţului Constanţa din punct de vedere cultural, acela este actorul Liviu Manolache.
Eu una l-am văzut pe scenă de când era foarte tânăr, iar talentul său comic ieşit din comun, vocea frumoasă şi puternică, înzestrarea sa atât pentru arta actorului, dar şi pentru compoziţie muzicală, regie şi pedagogie nu au trecut neapreciate de public. Îmi amintesc de el cum se juca pe scenă cu o linguriţă, iar publicul era total captivat, până la a ignora ce aveau celelalte personaje a-şi spune. Îmi amintesc de Sînziana şi Pepelea, o piesă regizată de el şi pentru care a compus muzica… o văzusem de atâtea ori încât puteam să fredonez cu actorii.
A participat la şi a realizat proiecte teatrale în Constanţa, dar şi în alte oraşe din ţară şi a lucrat mai mulţi ani în Anglia, la teatrul din Bristol. A jucat în filme, a realizat work-shop-uri pentru liceenii din Constanţa şi din Anglia, a organizat mici spectacole de muzică şi poezie în cercuri restrânse, a preluat de la tatăl său, regretatul compozitor Aurel Manolache, ştafeta organizării Festivalului Mamaia copiilor şi i-a asigurat supravieţuirea până în ziua de azi. A primit premii şi distincţii şi, mai ales, întotdeauna şi-a spus părerea despre drumul greşit pe care, la un moment dat, a fost împinsă cultura constănţeană. I s-au închis câteva uşi, căci valoarea nu te scapă de necazuri, mai ales în Constanţa, iar mai-marii oraşului şi judeţului s-au făcut mereu că nu-l aud.
Astăzi, actorul face o nouă încercare: a trimis pe adresa de mail a primarului Decebal Făgădău şi i-a înmânat preşedintelui Consiliului Judeţean Horia Ţuţuianu documentul intitulat „MEMORIU PENTRU UN SPAŢIU CULTURAL – CONSTANŢA”.
Manolache porneşte de la starea de fapt, aceea că avem „oraşul cu cele mai ponosite aşezăminte de cultură din România şi multe din ele în pragul distrugerii. Am aşteptat ca mulţi oameni de cultură ai oraşului şi judeţului să spună, să combată, să se implice, dar, din diverse motive, nu au făcut pasul înţelepciunii decât foarte puţini”. Actorul are delicateţea să nu dea nume, dar cei care au tăcut în tot acest timp se ştiu prea bine.
Compară situaţia culturii din Constanţa cu cea din alte oraşe mari ale României: „Dacă Iaşul, Sibiul, Craiova, ori Clujul s-au grăbit în punerea valorilor culturale în evidenţă naţională pentru a recâştiga identitatea locului, Constanţa, ca mare oraş şi spaţiu de civilizaţie străveche, a rămas ultimul şi, din păcate, este etichetat pe nedrept ca «lipsit de spirit şi cultură»”.
Arată că se înregistrează, în prezent, o revigorare a actului cultural şi a interesului publicului pentru artă: „În ultima perioadă se încearcă o revenire la normalitate pe planul realizărilor de spectacole, de seri teatrale ori implicării în viaţa educaţională a oraşului, ceea ce a atras după sine umplerea sălilor de spectacole şi revenirea publicului către nevoia de cultură reală. Aici a contribuit şi stagiunea teatrală a Casei de Cultură a Sindicatelor, de altfel singura din ţară care are preocupări culturale majore”.
Cu toate acestea, e nevoie de mai mult decât atât: „toate aceste eforturi prezente nu pot încă oferi Constanţei, şi implicit spaţiului dobrogean, acea valoare a nivelului de cultură necesar, decât prin instituţii stabile şi civilizate ca formă şi conţinut”.
Sunt descrise, în continuare, binefacerile pe care renovarea şi exploatarea culturală a spaţiilor de spectacol le-ar putea aduce pentru viaţa constănţenilor şi chiar pentru turism, „dacă spaţiul nu este oferit spre administrare oportuniştilor şi alergătorilor după profit personal”. Aici mi-am permis să fac o subliniere, pentru că cele întâmplate până acum în Constanţa ne pot face să credem că multe personaje pe care sintagmele de mai sus le descriu ar fi interesate să exploateze în folos propriu cultura.
Manolache se referă şi la salarizarea oamenilor din instituţiile de cultură, afectată grav de reorganizarea de tristă amintire, cu urmări asupra celor ce ies la pensie, cerând o rezolvare corectă a problemei.
„Vă cer, cu respect şi speranţă, redefinirea ca prioritate a conceptului legat de instituţiile de cultură, o refacere temeinică a clădirilor culturale reprezentative ale oraşului şi judeţului”, mai scrie actorul, formulând şi o listă de urgenţe:
- Teatrul de vară „Perla” – Mamaia
- Cinematograful „Albatros” din Mamaia
- Construirea „Teatrului Naţional Dobrogea” ( vezi istoricul teatrului)
- Refacerea sălilor de spectacole: Teatrul de Stat (sala Fantasio) / Teatrul de Operă
- Cazinoul Mamaia
- Cazinoul Constanţa
- Teatrul de vară din Neptun
- Reorganizarea şi refacerea (dacă este cazul) a Caselor de Cultură Medgidia, Mangalia, Hârşova, Cernavodă.
- Salarizarea angajaţilor din instituţiile de cultură.
În final, Liviu Manolache mulţumeşte pentru răbdare, „deoarece vă cer adevăruri de viaţă şi, dacă experienţa mea în domeniu poate fi de folos, vă stau la dispoziţie cu sentimentul că nu am rămas degeaba ancorat la Marea Neagră şi Constanţa, ca om de cultură, şi îmi merit titlul acordat de statul Român”.
Aşteptăm răspunsul autorităţilor locale la acest memoriu care pune pe hârtie şi aduce în atenţie una dintre problemele cele mai grave ale oraşului şi judeţului. Sperăm că el va veni cu prioritate.
Citiţi MEMORIU PENTRU UN SPAŢIU CULTURAL în întregime.
Foto: cugetliber.ro
E greu cu aceiasi oameni!