Biblioteca Judeţeană Constanţa organizează, pe 13 septembrie, începând cu ora 11.00, o serie de evenimente dedicate lui Ioan N. Roman, cel pe care Nicolae Iorga îl numise „patriarhul Dobrogei”. Anul acesta s-au împlinit, pe data de 12 iulie, 85 de ani de la moartea lui Ioan N. Roman. De aceea, Biblioteca Judeţeană care îi poartă astăzi numele a decis să-i dedice, în incinta instituţiei, un colţ memorial.
Pe lângă inaugurarea acestui colţ Ioan N. Roman, pe 13 septembrie va avea loc şi deschiderea oficială a expoziţiei „85 de ani de lectură publică la Constanţa”, expoziţie care se desfăşoară la parterul bibliotecii, în sala de referinţe generale.
Nu mai puţin important, în aceeaşi zi este programată şi dezvelirea noii plăci memoriale Ioan N. Roman.
Distinsă personalitate a spaţiului dobrogean, Ioan N. Roman s-a născut pe 20 iulie 1866. 33 de ani mai târziu, devenea primarul localităţii Medgidia. În mai 1900, Ioan N. Roman s-a stabilit la Constanţa, unde a practicat avocatura. Urmase, la Bruxelles, concomitent, Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Drept.
Ioan N. Roman s-a remarcat printr-o bogată activitate ziaristică, semnând articole într-o serie de publicaţii: „România liberă”, „Convorbiri literare”, „Literatură şi ştiinţă”, „Munca”, „Viaţa”. De asemenea, a colaborat cu ziarele „Dreptul Dobrogei”, „Ovidius”, „Farul”.
În semn de omagiu, autorităţile constănţene au decis, în 1960, ca numele său să fie atribuit străzii care leagă bulevardul Alexandru Lăpuşneanu de străzile Mihai Viteazu şi Ion Lahovari.
De asemenea, liceul de pe strada Cuza Vodă nr. 80 din municipiul Constanţa poartă, din 1995, numele lui Ioan N. Roman.
În ceea ce priveşte Biblioteca Judeţeană Constanţa, instituţia poartă numele patriarhului Dobrogei conform Hotărârii 204 din 24 noiembrie 2003 a Consiliului Judeţean Constanţa.
Sursa foto: observator.ro
Nici un comentariu