După o călătorie de 11 zile, cu un paşaport fals şi deghizat în om de afaceri din cauza stării conflictuale dintre Austria şi Prusia, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajungea, pe data de 10 mai 1866, la Bucureşti pentru a fi „domnitor al tuturor românilor”. Astfel, se instaura regimul dinastic în România şi, totodată, continua opera de modernizare statală începută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Promotii tablouri pecanvas.ro

În 1877, la 9 mai, avea loc sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor, când Mihail Kogălniceanu proclama Independenţa de Stat a României: În stare de răsbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, declara  ministrul de Externe de la acel moment. A doua zi, pe 10 mai, a urmat o serie de festivităţi dedicate proclamării Independenţei României. Nu în ultimul rând, pe 10 mai 1881 s-a sărbătorit, în mod simbolic, proclamarea Regatului. Simbolic, pentru că legea care a consfinţit încoronarea lui Carol I ca Rege al României fusese votată pe 14 martie 1881, însă monarhiile europene erau în doliu la acea dată, ca urmare a asasinării ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Pe scurt, aceasta ar fi importanţa datei de 10 mai în istoria României, dată care timp de opt decenii, din 1867 până în 1947, a fost ziua naţională a ţării, nefiind sărbătorită ca atare doar în 1917, când trupele germane de ocupaţie au interzis acest lucru.

În 1947, Regele Mihai nu a mai acceptat ca 10 mai să fie sărbătorită public, în urma disensiunilor cu sovieticii, legate de celebrările cu potenţial de exprimare a simpatiei populare, iar după instaurarea Republicii, regimul comunist a exclus importanţa acestei zile din manualele şcolare.

Anul trecut, în 2015, Parlamentul României a votat ziua de 10 mai drept „sărbătoare naţională”, reparând, astfel, una dintre nedreptăţile instituite la 30 decembrie 1947, odată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai.

Pentru Dobrogea, Dinastia instaurată la 10 mai 1866 are o importanţă cu totul deosebită, dacă ne gândim la unirea provinciei dintre Dunăre şi Mare cu România şi la dezvoltarea pe care a cunoscut-o în anii următori, după Războiul de Independenţă. În acele momente, pierderea judeţelor din sudul Basarabiei a fost extrem de dureroasă pentru clasa politică de la Bucureşti. Dobrogea, însă, a fost văzută încă de la început de Principele Carol drept o regiune cu un potenţial deosebit, foarte probabil şi în urma consultării cu tatăl sau. Iată ce îi scria Prinţul Carol Anton, fiului său, la 7 februarie 1878: Teritoriul neproductiv al Dobrogei nu răsplăteşte desigur pierderea Basarabiei; totuşi, Dobrogea, cu Constanţa dimpreună, se poate primi, deoarece dobândirea acestui port la Marea Neagră va fi poate de cea mai mare însemnătate pentru viitorul comerţului României”. Iar Constanţa avea să fie, într-adevăr, unul dintre locurile unde regii României urmau să-şi lase amprenta în mod deosebit: Cazinoul, Portul, Palatul Regal, Moscheea „Carol I” şi altele sunt edificii care demonstrează acest fapt.

Mai mult, Constanţa a fost, alături de Bucureşti şi de Sinaia, reşedinţa regală oficială începând din perioada Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. În Mamaia, Palatul Regal, care astăzi este o ruină, a fost locul unde, în perioada interbelică, familia regală şi-a petrecut nenumărate vacanţe de vară. Desigur, exemplele ar putea continua, însă toate aceste mărturii tăcute spun mai multe decât am putea spune noi, indiferent de cât am scrie. Cred că regalitatea a dat României în general, Constanţei în special, atât de multe încât este o obligaţie morală să nu uităm şi să spunem că data de 10 mai este Ziua Regalităţii şi ziua tuturor românilor, monarhişti sau republicani.

(Citit de 267 ori, 1 afisari astazi)